Cum să slăbeşti sănătos
O vorbă spune aşa: ”Corpul atinge ceea ce îi spune mintea.” Cei mai mulţi oameni dintre noi suntem de acord cu acest citat, nu? Acest lucru se datorează faptului că ştim cu toţii că atingerea oricărui scop necesită voinţă, putere şi determinare, iar pierderea în greutate este, de asemenea, un obiectiv care are nevoie de puterea minţii noastre.
Este foarte important să ţinem un control asupra greutăţii corporale. Kilogramele în plus pot provoca mai multe probleme de sănătate: tensiune arterială crescută, colesterol mărit, dureri articulare, dureri de spate, probleme digestive, afecţiuni cardiovasculare şi accident vascular cerebral, depresie, afecţiuni hepatice etc. Acestea sunt cele mai frecvente riscuri pentru sănătate care apar, motiv pentru care trebuie să faci un efort serios pentru a slăbi, dacă este cazul.
Pe lângă dietă, iată câteva sfaturi de slăbit!
Ţine pe masă un măr
Acest sfat poate părea ciudat, dar un studiu recent realizat de ”Research Foundation of Chicago” a arătat că mirosul mărului poate amâna nevoia de mâncare, deoarece semnalele trimise de foame către creier se opresc temporar. Aşadar, nu vei mai mânca de fiecare dată cân stomacul te amăgeşte că îţi este foame.
Mănâncă un mic-dejun bogat
Este recomandat să consumi mâncare în cantităţi mici la toate cele trei mese din zi, atunci când încerci să slăbeşti, nu? Cu toate acestea, este important ca la micul dejun să mănânci mai mult, optând pentru alimente sănătoase pentru a preveni foamea de peste zi.
Fă curăţenie
Fie la birou sau acasă, asigură-te că îţi faci curăţenie de cel puţin două-trei ori pe săptămână. Prin această activitate nu numai că păstrezi un aer curat în încăpere, ci îţi distrage atenţia de la senzaţia de foame şi arde calorii.
Pune o oglindă pe masă
Atunci când porneşti în călătoria de pierdere în greutate, pune o oglindă chiar în locul în care mâncaţi de obicei. Acest truc te face să conştientizezi cât mănânci şi te împiedică să exagerezi, ajutându-te astfel să ţii un control asupra caloriilor consumate.
Fotografiază ce mănânci
În timp ce acest obicei poate părea copilăros şi enervant, fotografierea farfuriilor cu mâncare şi analizarea lor mai târziu te ajută să păstrezi o evidenţă a cantităţii de mâncare consumată, făcând astfel călătoria de slăbit mai eficientă şi mai uşoară.
Foloseşte albastru
Un grup de cercetători de la Universitatea din Washington spune că nuanţa albastru poate preveni foamea. Utilizarea de căni, farfurii şi tacâmuri albastre te poate ajuta în lupta împotriva kilogramelor.