Regim de slăbit 10 kg – Dieta cu supă de varză

5 iulie 2019   Carieră

Dacă eşti în căutarea unei diete rapide şi uşor de urmat, cea cu supă de varză este alegerea ideală. Cu un aport scăzut de grăsimi, dar în acelaşi timp cu un conţinut mare de vitamine şi de fibre, supa de varză te poate ajuta să ajungi la greutatea dorită.

Regim de slăbit 10 kg – Mai puţine calorii, fără să-ţi fie foame

Dieta cu supă de varză şi-a câştigat popularitatea datorită rezultatelor rapide pe care le are. Dieta nu este drastică şi nu presupune nicidecum înfometarea. Principalul preparat pe care îl vei consuma va fi supa de varză, împreună cu alte alimente, de asemenea slabe în carbohidraţi. Cu cât vei creşte cantitatea de supă pe care o vei consuma pentru a înlocui mesele zilnice, cu atât pierderea în greutate va fi mai considerabilă.

Citeşte şi: Regim de slăbit cu roşii şi brânză

Cum prepari supa de varză

Va trebui să pregăteşti o cantitate mai mare de supă, deoarece trebuie să o consumi de trei ori pe zi, timp de o săptămână. Pentru o oală mai mare vei avea nevoie de o jumătate de varză medie, trei cepe mari, doi morcovi, un ardei gras, 200 g de ciuperci, jumătate de rădăcină de ţelină şi roşii. Cureţi legumele, le speli şi le pui la fiert, ca pentru supă, în apă cu sare. După ce s-au fiert, scoţi legumele şi adaugi în supă varza tocată, morcovul şi ciupercile fierte şi tocate. La sfârşit adaugi verdeaţă.

Citeşte şi: Slăbeşte şi elimină toxinele din organism cu apa de castraveţi!

Regim de slăbit 10 kg – Planul dietei

Prima zi

Pe lângă supă, poţi să mănânci şi fructe. Trebuie să le alegi pe cele cu un conţinut ridicat de apă, bananele fiind excluse.

Ziua a doua

Ai voie ca între mese să mănânci legume. Acestea trebuie să fie fierte sau preparate pe grătar. Consumă ardei,castraveţi, morcovi şi dovlecei.

Ziua a treia

În această zi poţi consuma atât fructe, cât şi legume, între mese.

Ziua a patra

Ai voie să mănânci doar un cartof fiert sau copt, la cină, şi o banană.

Ziua a cincea şi a şasea

Pe lângă supă de varză, poţi mânca puţină carne de vită sau de pui.

Ziua a şaptea

Pe lângă supă, poţi mânca orez şi legume fierte, dar în cantităţi mici.

Atenţie!

Pe toată perioada dietei cu supă de varză este important să bei multă apă, pentru a favoriza eliminarea.

Există şi unele dezavantaje

-numărul scăzut de calorii, 1.200 pe zi, nu satisface necesarul energetic al organismului de 1.800 de calorii.

-în cursul dietei sau după, pot apărea diverse probleme, cum ar fi balonarea, ameţelile, problemele digestive sau migrenele.

Mai multe