Reguli de etichetă la job

27 aprilie 2018   Carieră

Denotă nu doar o simpatică stângăcie, ci şi o... dacă vrei... lipsă de amabilitate dublată de dispreţ şi sentimente exagerate de importanţă faţă de propria persoană. Dacă ai un job care presupune lucru în echipă, e bine, ba nu, e esenţial să înveţi să ţii cont de ceilalţi. Mereu şi mereu. Pentru că asta înseamnă lucru în echipă!

„Nu sunt sigură că mi-ai primit e-mailul, pentru că n-am primit niciun răspuns“

A trecut o grămadă de timp şi n-ai catadicsit să răspunzi la mailurile colegilor. E foarte urât din partea ta! La mailuri se răspunde în maximum 24 de ore de la primirea lor, mai ales dacă aveţi o muncă în echipă, unde jobul fiecăruia depinde de jobul celorlalţi. Ideea e că, de fapt, acest mesaj se traduce mai degrabă prin „îmi dau seama că mă ignori, e imposibil să nu-ţi fi verificat mailul în decurs de o săptămână“. 

„În mailul meu anterior“

De fapt, asta se traduce prin „fată, tu eşti tâmpită? Am discutat asta de o mie de ori, ce nu reţii odată?“. Dacă eşti în situaţia în care ţi se scrie un asemenea mail, ar fi frumos să fii ceva mai atentă la discuţiile cu colegii. Dacă eşti dintre cei care trimit asta, ar fi bine să ştii că deja colegii tăi te urăsc. 

„Îţi reamintesc prieteneşte“

Adică, pe bune, de fapt, îţi spun „pe un ton care simulează prietenia, dar numai prietenie nu e, că am senzaţia că ai uitat despre proiectul cutare şi te rog, în modul meu agresiv şi narcisist, să-l faci odată“. Ai înţeles, da? Asta cu amintitul prieteneşte nu sună deloc, dar deloc bine! Nimeni nu se gândeşte la prietenie când citeşte aşa ceva, aşa că ai face bine ca data viitoare să nu mai foloseşti această frază. Iar dac-o primeşti, îţi dăm voie să te îndoieşti de prietenia aia.

„Avem noutăţi la asta?“

Băi, pe bune! Nici n-ai terminat bine de vorbit pe temă, că deja ceri noutăţi? E ca şi cum ai sta cu nuieluşa după fundul lor şi le-ai mai căra câte una pe spate! Lasă-i în pace, nu-i zori! Nimănui nu-i place să fie bătut la cap!

De fapt, replica asta înseamnă „Vreau ca astea să fie făcute ieri!“. Urât, foarte urât! Dacă eşti dintre cele care scriu asemenea mesaje la job, opreşte-te până nu-ţi pun colegii pastă de dinţi în ciorbă!

„Mulţumesc dinainte“

Pe tema asta există două curente de opinie. Unii spun că acest tip de replică te obligă să faci chestia respectivă. Alţii, dimpotrivă, spun că e cea mai bună modalitate de a-ţi încheia mailurile. Într-adevăr, noi credem că nu există modalitate mai bună pentru un captatio benevolantiae elegant şi persuasiv decât „mulţumesc dinainte“. Nimic rău cu asta!

sursa foto: www.writermag.com

Mai multe