Cum să îţi setezi mintea pentru a atrage abundenţa în viaţa ta

29 iunie 2017   Dezvoltare personală

Circulaţia banilor ar trebui văzută ca un transfer energetic şi nimic mai mult. Cu toate acestea, de multe ori oamenii experimentează sentimentul de vină, ruşine şi durere când se gândesc la bani, în special atunci când situaţia financiară nu este tocmai roz. Află cum îţi poţi schimba relaţia cu banii, schimbându-ţi percepţia asupra acestora.

Chiar dacă momentan nu ai mulţi bani, prin educarea şi disciplinarea minţii şi prin exerciţiu constant, îţi poţi spori şi echilibra aspectul financiar. Mulţi oameni ajung să nu îi aibă pentru că gândirea lor îi limitează, deoarece ei percep banii ca pe ceva negativ şi consideră că nu îi poţi obţine decât prin mijloace necurate. Iată care sunt convingerile care te ţin pe loc să câştigi mulţi bani!

1. Când ai bani, poţi face tot ceea ce îţi doreşti

Cu siguranţă ţi s-a întâmplat şi ţie să vrei să mergi într-o vacanţă exotică, să îţi înoieşti garderoba, să îţi cumperi o maşină nouă, o locuinţă şi de ce nu, să faci acele cursuri la care visai de când te ştii, însă depăşesc cu mult bugetul tău. Nu trebuie să te justifici pentru lipsa banilor şi să te consideri ca fiind vinovată, renunţând astfel la visurile pe care le ai. Continuă să îţi hrăneşti dorinţele şi să crezi că ele se vor manifesta şi în plan real. Între timp, fă tot ceea ce poţi în prezent, atât cât poţi şi nu sta pe loc până vei obţine ceea ce vrei.

2. Banii schimbă oamenii

Oamenii care cred că banii te fac să fii o persoană rea se înşeală. Dacă tu eşti o persoană generoasă şi cu un suflet bun, cu cât vei avea mai mulţi bani în buzunar, cu atât mai mult vei vrea să îî împarţi şi cu ceilalţi. Pe de altă parte, o persoană zgârcită şi egoistă nu se va mulţumi niciodată, indiferent de cât de multe bogăţii ar acumula, aşadar caracterul şi structura sufletească sunt cele care fac diferenţa.

3. Atunci când ai bani, demonstrezi celorlalţi ca ai succes

Gândeşte-te câţi oameni sunt în goana după avere pentru că vor să dobândească un statut şi să le demonstreze celorlalţi cât succes au. Există în acelaşi timp şi oameni care şi-au transformat pasiunea în meserie, care au ajuns să aibă o situaţie financiară foarte bună, acest lucru întâmplându-se ca o consecinţă firească, pentru care nu s-au străduit şi cu care nu simt nevoia să se fălească.

4. Scapi de orice griji

Desigur, banii pot rezolva multe probleme şi pot deschide o mulţime de uşi, însă acest lucru nu înseamnă că viaţa celor bogaţi este lipsită de griji. Oricum, statutul fiecărei persoane se poate schimba peste noapte, încât oricine poate ajunge din prinţ cerşetor şi invers. Grijile sunt proiecţii ale minţii tale, care apar atunci când te concentrezi pe aspectele negative din viaţa ta sau când priveşti cu teama viitorul. Ceea ce înseamnă că dacă vrei să scapi de ele, trebuie să îţi educi mintea în aşa fel încât să găseşti zilnic motive de recunoştinţă, iar atunci fiecare aspect al vieţii tale se va îmbunătăţi.

Mai multe