Alimentaţia îţi menţine creierul sănătos

16 aprilie 2018   Psihologie

Numeroase studii au arătat că alimentaţia sănătoasă, bogată în substanţe nutritive, poate îmbunătăţi sănătatea mintală. Iată cum mâncarea sănătoasă poate aduce schimbări pozitive pentru sănătatea mintală.

Alimentaţia corectă şi sănătoasă îmbunătăţeşte starea de spirit

Studiile au arătat că, atunci când organismul suferă de carenţe nutritive, creşte riscul de depresie. Include în alimentaţia zilnică alimentele bogate în Omega-3, cum sunt somonul şi nucile. De asemenea, cele care nu trebuie să lipsească din alimentaţie sunt: spanacul, năutul, tonul, creveţii, laptele, spanacul, iaurtul, ouăle, broccoli etc.

Consumă alimente bogate în antioxidanţi

Antioxidanţii sunt necesari pentru ca organismul să se menţină sănătos şi să lupte împotriva daunelor produse de radicalii liberi. Principalele surse de antioxidanţi sunt fructele şi legumele, în special morcovul, roşia, varza şi cartofii dulci.

Previi foamea

Dacă mănânci şi organismul tău primeşte substanţele nutritive esenţiale de care are nevoie, este puţin probabil că ai momente în care să simţi că îţi este foame. Pe lângă cele trei mese principale din timpul zilei, trebuie să ai şi două gustări.

Îmbunătăţeşti calitatea somnului

Deprivarea somnului este o problemă serioasă, care poate afecta fiecare zonă din viaţa ta. Pe lângă modificările stilului de viaţă, mâncând alimente sănătoase şi bogate în substanţe nutritive, corpul va funcţiona corespunzător şi somnul va fi unul de calitate.

Combaţi stresul

Ai avut o zi proastă şi te-ai dus acasă şi ai mâncat un castron de îngheţată şi o pungă de chipsuri? Este posibil să te calmezi pe moment, dar nu uita că mâncatul pe fond nervos este foarte periculos pentru greutatea corporală. În plus, el perpetuează ciclul de stres. Renunţă să mai ai aceste obiceiuri. Mănâncă în schimb alimente sănătoase, bogate în substanţe nutritive. Te vor ajuta să faci mai bine faţă stresului.

Ceea ce mănânci joacă un rol extrem de important în modul în care te simţi. Pentru a te simţi mai energică şi mai productivă, adoptă o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată.

:

Mai multe