Alimentaţia Kingăi Sebestyen la 44 de ani. Cum se menţine tânără şi suplă
Antrenoarea de Kangoo Jumps are 44 de ani şi artă demenţial de bine. Aceasta are mare grijă de modul în care arată deoarece este şi nevoită prin prisma jobului. Dar acum am aflat alimentaţia Kingăi Sebestyen la 44 de ani. În prezent, Kinga Sebestyen are 53 de kg la înălţimea de 1,70 m şi 44 de ani.
Antrenoarea de Kangoo Jumps Kinga Sebestyen mănâncă mult. Aceasta susţine că are 4-5 mese pe zi, dar cantitatea nu este mare. Mănâncă sănătos şi a exclus toate alimentele care îi fac rău. În plus, la fiecare şedinţă de Kangoo Jumps, antrenoarea arde în jur de 1.000 de calorii.
„Am 4-5 mese pe zi, în cantităţi mici sau moderate, în funcţie de cât de mult efort depun în acea zi la antrenamente. Iau un mic dejun bogat în carbohidraţi şi proteine. De exemplu, şuncă de curcan, ouă fierte sau ochi, cereale cu iaurt şi fructe. Plus jumătate de ananas. La prânz, carne la grătar cu salată, iar seara salată uşoară sau orez cu legume.
Important este însă şi ce am exclus definitiv din alimentaţie. Sunt produse pe care eşti tentat să le cumperi din magazine pentru că sunt ieftine şi aparent bune la gust. Însă multe dintre ele conţin mulţi conservanţi şi nu sunt deloc bune pentru sănătate pe termen lung. Nu mai spun că nu poţi avea o siluetă armonioasă dacă le consumi. Eu am exclus complet mezelurile de orice tip, salam, parizer, cremvurşti, pate de ficat, semi-preparatele, foietajele, cartofii prăjiţi, pastele şi pâinea din făină albă.
În plus, nu consum brânză grasă, fructele în conserve, zahăr, sare în exces, alcool şi băuturi carbogazoase. Acestea sunt, de altfel, reguli elementare pentru oricine îşi doreşte să slăbească ori să îşi menţină silueta şi să fie sănătos. Când suntem foarte tineri, avem metabolismul alert şi nu observăm cât ne dăunează aceste alimente, însă, odată cu înaintarea în vârstă, orice exces sau abatere de acest tip se vede imediat la siluetă şi la sănătate”, spune Kinga Sebestyen.