Aşa scapi uşor de burtă. Cinci exerciţii simple pentru proaspetele mămici

24 mai 2019   Psihologie

Dacă vrei să revii la abdomenul plat pe care îl aveai înainte să rămâi însărcinată, nu te baza doar pe abdomene. Este adevărat că doctorii recomandă cel puţin 150 de minute de exerciţii pe săptămână după ce ai născut, însă abdomenele nu vor face altceva decât să scoată burta în evidenţă. Ceea ce ar trebui să faci, de fapt, este să te axezi pe exerciţiile fizice care îţi vor întări muşchii abdominali.

Există numeroase exerciţii pe care proaspetele mămici le pot face acasă, pentru a scăpa de burta de după sarcină. Iată câteva dintre ele: 

1. Podul la saltea

Acest exerciţiu este foarte bun pentru izolarea fundului, deşi poate intra şi bicepsul femural (partea din spate a piciorului), dar şi pentru abdomen. Senzaţia de ardere va fi resimţită în principal în fesieri.

Cum se execută: 

  • Aşaază-te dreapta pe o saltea la sol, braţele pe lângă corp şi genunchii îndoiţi.
  • Picioarele ar trebui să fie depărtate la nivelul umerilor sau al bazinului, în funcţie de cum îţi doreşţi să îţi activezi muşchii fundului.
  • Încordează-ţi abdomenul şi încearcă să îl menţii încordat pe parcursul întregii execuţii.
  • Împingând în călcâie, ridică-ţi bazinul de la sol menţînând spatele drept. Expiră în timp ce execuţi această parte a mişcării şi menţine în poziţia de sus o secundă.
  • Revino lent în poziţia de start în timp ce inhalezi aer.
  • Fă 3 seturi de câte 10 exerciţii.

2. Scândura pe lateral

Un exerciţiu de izometrie care îţi lucrează şi întăreşte muşchii oblici ai abdomenului şi ajută la stabilizarea coloanei vertebrale.

Cum se execută:

  • Stai întins pe o parte. ridică trunchiul sustinandu-l pe cot. Cealaltă până ţine-o în sold
  • Ridică bazinul de pe sol, şi susţine corpul cu lateraul genunchiului şi cu cotul. Menţine această poziţie cât de mult poţi.
  • Lasă-te înapoi pe sol, întoarce-te pe cealaltă parte şi repetă. 
  • Fă 3 seturi de câte 10 exerciţii pe fiecare parte

3. Loviturile laterale

Loviturile laterale cu ganterele sunt exerciţii destul de simple, însă eficiente în topirea grăsimii din jurul taliei. 

Cum se execută:

  • Stai drept, cu picioarele depărtate
  • Fă un pas măricel cu piciorul drept în dreapta şi lasă-ţi şoldurile în jos, îndoind genunchiul stâng la 90° şi asigurându-te că acesta nu este mai în faţă decât degetele piciorului. Încearcă să nu îndoi genunchiul drept.
  • Împinge-te în piciorul drept şi revino la poziţia iniţială. Încearcă să menţii spatele drept şi abdomenul încordat pe toată durata exerciţiului.
  • Repetă exerciţiul de 10 ori.

4.  Căţărătorul

Acest exerciţiu este unul solicitant, ce se încadrează la cardio. Te ajută să arzi rapid caloriile şi să scapi de grăsimea din jurul taliei. Este un exerciţiu ce implică toţi muşchii corpului.

Cum se execută:

  • Exercitiul pentru abdomen se executa din pozitia de flotare.
  • Umerii trebuie sa vina deasupra palmelor, iar apoi adu usor genunchiul la piept, tinand spatele drept si abdomenul incordat.
  • Alterneaza si fa cate 15-20 de repetari pentru fiecare parte.

5. Fandare cu săritură

Acesta este un exerciţiu foarte solicitant, care îţi va lucra intens picioarele, fundul şi abdomenul, dar îţi va creşte mult şi metabolismul.

Cum se execută: 

  • Stai în poziţie de fandare, cu un picior adus în faţă cu genunchiul îndoit şi celălalt picior în spate, cu genunchiul aproape de sol.
  • Extinde ambele picioare şi sări cât mai sus posibil, mişcând mâinile pentru a te ridică.
  • Când sări schimbă poziţia picioarelor, aducând pe cel din spate în faţă şi invers.
  • Aterizează tot în poziţie de fandare. Repetă. 

Sursă: brightside.me

Mai multe