Cum să îţi menţii greutatea după ce ai slăbit
Să ţii o dietă, oricare ar fi ea, nu este deloc uşor. Timp de câteva săptămâni sau luni, după caz, te abţii de la orice tentaţie culinară, păstrând cu sfinţenie tot ce e indicat să mănânci în regimul alimentar impus.
Însă, oricât de dificil ar fi de ţinut o dietă, după încheierea ei provocarea este de a nu mai pune la loc kilogramele în plus. Ceea ce se dovedeşte a fi şi mai greu.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să te menţii la greutatea dorită şi obţinută în urma unei diete severe:
1.Gustări sănătoase şi porţii mici de mâncare
După ce ai slăbit, este uşor să-ţi reiei vechile obiceuri alimentare nesănătoase. Ştii că ai dat jos kilogramele în plus şi nu crezi că o ciocolată sau o prăjitură le vor aduce înapoi. De aceea, încearcă să ai gustări sănătoase între mese pentru a menţine senzaţia de saţietate până la mesele principale. Iaurt, brânză slabă, fructe sau legume sunt câteva idei de gustări sănătoase. De asemenea, reducerea mărimii porţiilor de mâncare poate ajuta la menţinerea greutăţii obţinute după dietă.
2.Hidratarea este esenţială
Cele 8 pahare de apă pe zi sunt obligatorii dacă vrei să fii sănătoasă şi să-ţi menţii greutatea. În plus, creierul tinde să confunde senzaţia de sete cu cea de foame, aşa că data viitoare când simţi că îţi este foame, deşi ai mâncat recent, poate, de fapt, îţi este sete.
3.Continuă să faci sport
Chiar dacă ai făcut mişcare în perioada dietei, este recomandat să continui acest obicei mai ales după. Nu trebuie să faci nimic în plus. De exemplu, poţi să îţi impui câteva obiceiuri sănătoase de a face mişcare precum urcatul pe scări, plimbări mai lungi sau câteva exerciţii simple în timp ce te uiţi la televizor.
4. Dacă nu-ţi mai e foame, nu mai mânca
Simţi că te-ai săturat, deşi nu ai terminat tot din farfurie? Atunci nu mai mânca. De îndată ce senzaţia de saţietate apare este timpul să te opreşti din mâncat.
5.Ai grijă la cumpărături!
Atunci când mergi la cumpărături probabil ai tendinţa de a te lăsa ispitită să cumperi o anumită prăjitură sau ciocolata care îţi place, mai ales după ce săptămâni întregi ţi-ai refuzat aceste plăceri. Însă, încearcă să le eviţi şi să alegi alternative sănătoase precum fructe, legume şi gustări cu puţine calorii.
Sursă foto: expertbeacon.com