Mănânci pe fond nervos?
Mâncatul pe fond nervos sau emoţional este definit ca consumul excesiv de alimente pentru satisfacerea nevoilor emoţionale, în loc de satisfacerea foamei. Majoritatea oamenilor care ajung să mănânce pe fond nervos o fac din cauza stresului. Poate fi un mod de eliberare a emoţiilor, dar poate provoca în timp mai multe probleme de sănătate.
Dacă mâncatul emoţional nu este ţinut sub control, acesta poate duce la dependenţa de alimente, obezitate, diabet. Din această cauză începi să te simţi rău, fizic şi psihic. Dacă vrei să te eliberezi de stres, o poţi face şi în alte moduri, nu refugiindu-te în mâncare. Iată cum:
Calmează-te
Cu ajutorul meditaţiei sau a oricărei alte tehnici, te poţi relaxa şi elimina gândurile negative din mintea ta. Pentru a preveni consumul pe fond nervos, tot ce trebuie să faci este să te aşezi pe un scaun şi să respiri. Inspiră adânc, apoi expiră. Repetă acest exerciţiu de respiraţie de mai multe ori.
Citeşte mai multe despre mâncatul emoţional
Informarea despre alimente este benefică pentru depăşirea problemei consumului emoţional. De asemenea, un alt mod prin care poţi combate mâncatul emoţional este scriind. Scrie în fiecare zi când vrei să mănânci ceva. Ascultă în acelaşi timp muzică ritmată, care elimină stresul şi oferă o stare de bine.
Menţine mintea ocupată
Menţinerea creierului ocupat te ajută să elimini stresul şi să previi supraalimentarea. Te ajută să faci ceea ce este corect şi te împiedică să întinzi mâna după acel sendviş sau prăjitura pe care ai cumpărat-o de dimineaţă.
Nu te ignora
Din cauza consumului emoţional, persoana în cauză se simte jenată. Tot din cauza supraalimentării, ai un impact negativ asupra emoţiilor. Dacă te simţi rău, nu vorbi despre gândurile negative, ci înfruntă-le şi renunţă la mâncat.