Tot ce e mai bun din roşii
Când roşiile proaspete nu se mai găsesc pe tarabe, sucul de roşii sau pasta de tomate făcute în casă ori cumpărate îţi aduc substanţe nutritive importante şi gustul care aminteşte de vară.
Pasta de tomate, efect antiîmbătrânire
O adaugi în mâncăruri pentru a le da savoare şi o culoare frumoasă - dar pasta de tomate are şi alte avantaje: reduce riscul de cancer mamar sau de colon. Acest efect se datorează unui compus pigmentului roşu numit licopen, cu efect antioxidant şi antiîmbătrânire. În timpul fierberii roşiilor, se întâmplă un lucru extraordinar: licopenul nu se degradează, dimpotrivă, devine mai uşor de asimilat în organism.
Vitamine pentru ochi şi inimă
Dacă îţi place să bei suc de roşii, să ştii că faci un lucru foarte bun pentru sănătatea ochilor şi a inimii. Îţi iei din el vitamina A şi antioxidanţii numiţi luteină şi zeaxantină, care previn bolile oculare, apără retina, îmbunătăţesc vederea. Acest suc este benefic pentru sistemul circulator, întrucât fluidizează sângele, echilibrează tensiunea arterială şi previne apariţia afecţiunilor cardiovasculare. Prepară sucul de roşii în casă, din roşii bine coapte, cărnoase, şi bea un pahar de suc zilnic, în cure de 30 de zile.
Sucul întăreşte oasele
Calciul şi magneziul pe care ţi le poţi lua din sucul de roşii întăresc oasele şi ajută la asimilarea fierului. Adaugă puţină sare şi busuioc tocat pentru a obţine o băutură gustoasă. Un alt atu al sucului este alungarea dorinţei de a aprinde o ţigară. Dacă vrei să te laşi de fumat, află că roşiile conţin substanţe care reduc atât apetitul pentru nicotină, cât şi efectele negative ale nicotinei asupra plămânilor.
…sucul de roşii conţine vitamina B şi potasiu care normalizează tensiunea arterială? De aceea e indicat cardiacilor şi hipertensivilor.
100 g
Suc de roşii
Valoare energetică 21 kcal
Proteine 0,7 g
Glucide 3,9 g
Valoare energetică 70 kcal
Proteine 1,3 g
Glucide 13,9 g
Valoare energetică 74 kcal
Proteine 1,8 g
Glucide 11,6 g
Valoare energetică 30 kcal
Proteine 1,7 g
Glucide 10,4 g
Valoare energetică 54 kcal
Proteine 3,2 g
Glucide 12,3 g