Ştiai că roşiile au efect asemănător aspirinei?
Delicioasele roşii, indispensabile în salatele de vară şi igredient de bază în mâncăruri gătite de orice fel, îţi furnizează nu numai antioxidanţi şi vitamină C, dar şi salicilaţi, compuşii cu efect asemănător aspirinei. Şi sunt ideale în curele de slăbit!
Roşiile dau savoare mâncărurilor de orice fel,dar sunt la fel de bune atunci când sunt consumate crude. Pieliţa lor conţine o doză serioasă de licopen,pigmentul roşu cu rol antioxidant,antiâmbătrânire şi de combatere a maladiilor cardiace,iar substanţa cu consistenţă de gel din jurul seminţelor este bogată în salicilaţi. Aceştia din urmă au un rol extrem de benefic,împiedicând coagularea sângelui şi având astfel un rol protector împotriva bolilor de inimă.
Citeşte şi:
Cura de roşii. 3 beneficii incontestabile
Consumul de roşii previne atacurile cerebrale
Salicitaţii nu sunt însă singurele substanţe nutritive furnizate de roşii. Acestea mai oferă concentraţii serioase de:
-adic clorogenic,un acid organic cu proprietăţi anti-canceroase şi cu efect de scădere a glicemiei. Este un inhibitor al tumorilor,şi blochează acţiunea toxinelor precum nitozaminele – compuşi care se găsesc în fumul de ţigară şi în mezeluri,şi care pot declanşa cancerul.
-vitamina C,care are efect de întărire a peretelşui vascular,de cicatrizare,de stimulare a absorbţiei fierului,de protecţie împotriva radicalilor liberi – deci şi de reducere a apariţiei anumitor tipuri de cancer şi a bolilor cardiovasculare. O roşie de talie medie oferă 25 % din doza zilnică recomandată de vitamină C!
-betacaroten,cu rol în prevenţia cancerului pulmonar şi scăderea riscului bolilor de inimă. În organism,betacarotenul e transformat în vitamină A,care previne apariţia unei serii de afecţiuni de vedere,având şi rol în creştere,în menţinerea sănătăţii pielii,părului,unghiilor,precum şi în dezvoltarea osoasă şi a dinţilor.
Tot roşiile se „laudă” cu un aport caloric scăzut – o roşie medie furnizează 26 de calorii-,fiind şi sursă de:
-folat,necesar fabricării materialului genetic,celulelor roşii ale sângelui şi sintetizării anumitor aminoacizi. Previne,de asemenea,apariţia defectelor neurologice congenitale la făt.
-potasiu,cu efect în scăderea tensiunii arteriale şi în menţinerea unui metabolism echilibrat.
Bine de ştiut!Pe lâng beneficii,roşiile pot avea şi efecte nedorite:
-pot cauza arsuri gastroesofagiene când sunt consumate crude
-conţin mici doze din compuşii numiţi sonaline,care pot cauza diaree şi crampe,uneori dureri de cap.
-concentraţia de salicitaţi poate cauza reacţii adverse – astm,eczeme,sinuzite- din partea celor sensibili la spirină.