Cum îţi refaci aura pozitivă
Dacă îţi sfârşeşti fiecare zi cu sentimentul că ai participat la un adevărat maraton, că totul e fără rost, că ţi-au secat toate resursele de energie, e timpul să iei măsuri. Câteva tehnici simple te ajută să te reechilibrezi fizic şi psihic.
Se crede că aura este un halou de lumină, o bulă de energie imposibil de depistat cu ochiul liber, care înconjoară fiecare fiinţă. Deşi invizibilă, e alcătuită din câmpuri energetice colorate – diferitele nuanţe indicând starea de sănătate, starea emoţională şi chiar caracterul posesorului. Ia-ţi gândul că ai putea vreodată citi aura celor din jur sau că ai putea să o întrezăreşti pe a ta, în oglindă. Doar cei cu capacităţi extransenzoriale deosebite o pot face.
Scapă de obiceiurile proaste
În lumea nebună de astăzi, oamenii comit o mulţime de greşeli care le fragilizează aura: nu fac suficientă mişcare, se alimentează pe fugă şi prost, se dedau frecvent la excese (de tutun, de alcool), petrec ore întregi în încăperi neaerisite, se enervează mult şi se odihnesc insuficient. Pentru a-ţi reechilibra aura, trebuie să scapi mai întâi de obiceiurile proaste enumerate mai sus, fiindcă acestea afectează atât corpul fizic, cât şi pe cel energetic. N-o spun eu, o spun cititorii de aură!
Stai departe de vampirii energetici
Ce mai sunt şi ăştia? vei întreba. Ei bine, sunt persoane din anturajul tău care te storc, la propriu, de vlagă. De cele mai multe ori fără să vrea, aceste persoane se hrănesc cu energia ta, o fură pur şi simplu ca să-şi îmbunătăţească propriile rezerve – în loc să-şi creeze singure altele. Dacă există oameni care îţi caută insistent compania doar ca să se plângă de una, de alta, şi dacă îţi spun la sfârşit că se simt mai bine după ce au vorbit cu tine, este pentru că s-au folosit de energia ta. Soluţia este să-ţi închizi circuitele energetice. Cu alte cuvinte, când stai de vorbă cu o persoană care, simţi bine, te lasă fără puteri, încrucişează-ţi gleznele şi apropie-ţi palmele, astfel încât degetele mari de la mâini să se atingă. Gata, eşti protejată!
Revitalizează-ţi fluxul de energie
Cum? vei întreba iarăşi. Simplu: prin respiraţie. Există metode care te ajută să-ţi reîncarci pozitiv aura. Apropo: află că energia ta are o polaritate pozitivă şi una negativă, masculină şi feminină. Echilibrul între cel două se numeşte „Sushumna“ (nu mă întreba de la ce vine) şi se obţine prin aceste tehnici speciale de respiraţie. Prin urmare, înainte de orice, aeriseşte încăperea în face vei face exerciţiile. Cu muşchii relaxaţi, plasează mâna dreaptă (sau stângă, dacă eşti stângace) pe nas, cu degetul mare de-o parte a nasului şi cu celelalte degete de cealaltă parte. Astupă nara dreaptă cu degetul mare şi inspiră lent, numărând până la 4. Apoi, astupă şi cealaltă nară cu restul degetelor (acum cele două nări sunt astupate simultan) şi reţine-ţi suflul preţ de 16 secunde. (Dacă ţi se pare prea mult, începe prin a-ţi ţine respiraţia 10 secunde, apoi măreşte a doua zi intervalul.) După aceea, ridică degetul mare (cealaltă nară rămâne astupată) şi expiră lent, numărând până la 8. Apoi, inspiră iar prin nara deschisă - şi reia secvenţa descrisă mai sus. Repetă exerciţiul de 5-6 ori.
Purificare prin vortex
Ce, ce? Purificare prin ce? Stai aşa: vortexul e vârtejul ăla pe care-l face apa când scopi dopul de la cadă, după ce ai făcut baie. Tehnica constă în vizualizarea unui astfel de vortex, pentru a-ţi curăţa câmpul energetic de toate impurităţile acumulate peste zi. Cum procedezi? Aşează-te comfortabil şi începe prin a face exerciţiile de respiraţie descrise mai sus. Acestea te vor ajuta să te relaxezi. Apoi, imaginează-ţi că ai la câţiva metri deasupra capului un vârtej de foc, alb şi strălucitor, care coboară spre creştet. Încearcă să vizualizezi coborârea – cum se apropie vârtejul de cap, cum intră în câmpul tău energetic şi cum se adânceşte în corp. Evident, spirala ar trebui să se răsucească în sensul acelor de ceasornic. Încearcă să vizualizezi modul în care vortexul aspiră, antrenează şi distruge toate deşeurile care-ţi încarcă aura, pe măsură ce te traverseaz, din cap până-n picioare.
Nu te costă nimic să încerci
Dacă eşti sceptică în privinţa câmpurilor energetice, în general, sau în privinţa tehnicilor lor de purificare, în special, îţi spun atât: nu strică să încerci. Când se mai întâmplă să vii acasă cu nervii la pământ, sleită de puteri, încearcă exerciţiile de respiraţie şi imaginează-ţi vârtejul purificator. Toate astea nu durează mai mult de jumătate de oră – dar vei constata, poate, că durerea de cap ţi-a trecut, că te-ai relaxat nesperat de mult şi că eşti gata să zâmbeşti din nou şi să interacţionezi cu cei dragi.