Efectele muzicii asupra creierului la sportivi

13 aprilie 2018   Spiritualitate

Mulţi dintre pasionaţii de sport apelează la muzică atunci când au de făcut maratoane întregi pe bandă rulantă sau seturi nesfârşite de abdomene. Sau altele. Unii îşi pun filme iar alţii se uită la televizor.

Cei mai mulţi, însă, îşi bagă muzică-n urechi. Dintr-aia care întreţine avântul, nu de oricare! Un studiu făcut în 2012 a arătat că muzica are efectul unui narcotic; scapă de oboseală şi declanşează în creier anumite mecanisme care să susţină activitatea fizică. În 2018, cercetătorii au făcut un alt studiu în care au ataşat o encefalogramă portabilă pe capul mai multor sportivi, astfel că neurocercetătorii şi-au putut da seama ce se-ntâmplă în creierul celor care au activităţi fizice solicitante (fac sport sau muncesc în aer liber) atunci când ascultă muzică.

Cum umblă muzica la undele beta

Participanţii la studiu au ascultat „Happy“ al lui Pharell Williams, Ted Talk iar alţii nimic. Au descoperit că, în timpul muzicii şi activităţii fizice duse concomitent, muzica a rearanjat frecvenţele electrice, ceea ce a scăzut capacitatea de concentrare, dar a crescut sentimentul de fericire şi starea generală de bine.

Potrivit studiului, cei care ascultau muzică în timp ce făceau sport s-au bucurat de antrenamentele lor cu 28% mai mult decât cei care nu au ascultat muzică.

„Muzica a crescut valoarea undelor beta şi a indus o stare emoţională mai bună“, a explicat unul dintre cercetători, adăugând că cei care fac sport cu muzică pot să-şi capitalizeze mai bine energia fizică şi să-şi facă antrenamentul mult mai plăcut“.

Aşa că data viitoare când te mai duci la sală, dă muzica mai tare şi las-o-ncolo de televiziune, că ai timp! Bagă!

Mai multe