Exerciţii simple împotriva stresului

8 noiembrie 2017   Spiritualitate

Stresul a devenit deja o parte din viaţa noastră, iar noi trebuie să luptăm în fiecare zi împotriva lui. Cum o putem face? Prin intermediul unor exerciţii uşoare, care nu necesită deplasarea la sala de sport şi care-ţi vor oferi foarte multe beneficii.

Adaptează setul de exerciţii la propriile tale capacităţi şi nu renunţa la practicarea lor în nicio zi. Nu numai că vei combate stresul, ci va fi îmbunătăţită şi starea de spirit. Poate, de aceea, nu este greşit să ştii ce fel de exerciţii poţi practica acasă.

Vei avea nevoie de patru lucruri: un covor de yoga, perne, îmbrăcăminte confortabilă şi voinţă. 20 de minute pe zi sunt suficiente ca să te simţi mai bine. Exerciţiile te vor ajuta să te concentrezi mai bine, să fii tu cu corpul, să înveţi să respiri şi să îţi controlezi emoţiile.

Iată prin ce modalităţi reuşeşti să combaţi stresul!

Relaxează-ţi spatele, relaxează-ţi mintea

Acesta este un exerciţiu de relaxare, elementar şi uşor de realizat. El necesită două perne (sau o pernă şi un prosop). Ce urmează? Întinde-te pe podea. Pune sub spate o pernă (regiunea lombară). Pieptul ar trebui să fie mai sus decât picioarele. Apoi, pune o altă pernă sub cap. Întinde braţele lateral, după care strânge picioarele aşa cum vezi în fotografia de mai sus. Vei simţi o tensiune în zona taliei şi a spatelui. Acum, respiră timp de 10 secunde şi ţine respiraţia 5 secunde, expirând apoi aerul. Stai în această pozitie 5 minute.

Ridică abdomenul

Şi acest exerciţiu este foarte relaxant. Vei avea nevoie de un scaun mic sau de nişte perne tari care să te susţină ca să poţi ridica partea inferioară de jos, apoi strânge picioarele, întinde braţele, închide ochii şi respiră adânc. Această poziţie, în care capul nostru este la un nivel inferior faţă de restul corpului, va stimula fluxul sangvin către creier. Păstrează poziţia 5 minute şi continuă exerciţiul de respiraţie: trage aer în piept, ţine-l 10 secunde şi apoi expiră-l cu voce tare.

Un pic de echilibru: picioarele în sus

Pentru a face exerciţiul următor, vei avea nevoie de o pernă şi un prosop pentru a acoperi ochii. Stai în faţa unui perete şi aşază-te într-un mod în care să-ţi poţi ridica picioarele pe el. Pune o pernă sub spate (pieptul trebuie să fie la un nivel mai înalt decât capul). Acoperă-ţi ochii cu prosopul şi apoi întinde braţele. Relaxează-te 5 minute, continuă s-o faci încă o dată şi practică exerciţiile de respiraţie menţionate mai sus (inspiră-ţine aerul-expiră).

Mai multe