Obiceiuri de Buna Vestire

25 martie 2018   Spiritualitate

Cunoscută în popor şi ca Blagoveştenie sau Ziua Cucului, este prima sărbătoare închinată Maicii Domnului atestată documentar. Se spune că cei care pun în pragul uşii sare şi paine de Buna Vestire vor hrăni îngerii, câştigându-le bunăvoinţa în restul anului.

Buna Vestire este ziua în care arhanghelu lGavriil s-a pogorât din ceruri în cetatea Nazaret şi i-a vestit Fecioarei Maria că-l va aduce pe lume pe Fiul Domnului: ˵Bucură-te Maria, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi Binecuvântat este rodul trupului tău, Iisusʺ.

Celebrează începutul primăverii

În bătrâni se spunea că în această zi cucul cântă pentru prima dată, vestind venirea zilelor călduroase. Cântecul lui putea fi aducător de veşti bune sau, dimpotrivă, anunţa pericole. Creştinii trebuiau să se îmbrace în haine curate şi să aibă bani în buzunar. Dacă erau printre primii care auzeau cântecul cucului, îi puteau pune o întrebare. Dacă numărau de câte ori cânta cucul, ei puteau afla când se vor căsători sau câţi ani mai au de trăit. De lucruri neplăcute urmau să aibă parte cei care se certau de Buna Vestire.

Din tradiţii populare

În această zi în care este celebrată renaşterea Naturii, copacii sunt stropiţi cu ţuică, pentru a fi încărcaţi la toamnă de poame bogate. Un alt obicei este cel al ameninţării copacilor cu un topor, cu scopul de a-i înfricoşa şi astfel a-i determina să facă mai multe roade. Este bine de Buna Vestire să nu lipsească peştele de pe masă, deoarece doar aşa vei putea trece peste necazuri, ca peştele prin apă.

Ziua în care se alungă energiiile negative

În Maramureş, există încă un obicei vechi de câteva sute de ani. Gospodarii adună toate lucrurile nefolositoare de prin curte şi din casă şi le dau foc de Buna Vestire. Obiceiul este cunoscut drept „Noaptea Focurilor“, iar tradiţia se respectă cu sfinţenie pentru a îndepărta blestemele şi gândurile negre. De asemenea, pentru a atrage norocul şi bunăstarea se tămâiază lucrurile din casă.

Mai multe