Obiceiuri și superstiţii de Sfinţii Mihail şi Gavriil

8 noiembrie 2022   Spiritualitate

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este considerată un hotar între toamnă şi iarnă. Ziua de 8 noiembrie închinată tuturor cetelor de îngeri este marcată de o serie de datini străvechi.

Conform credinţei populare, hotarul dintre toamnă şi iarnă este chiar sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din ziua de 8 noiembrie. Se ştia că întotdeauna te mai poţi bucura de câteva zile însorite şi calde în perioada dintre acest mare praznic şi următorul, Naşterea Mântuitorului. Exista credinţa potrivit căreia Sfântul Arhanghel Mihail stăvilea sosirea rapidă a frigului. El era văzut ca un protector al astrului solar şi al Lunii. Se spune că, atunci când diavolii vor să le fure de pe cer, cum se întâmplă la eclipse, Sfântul intervine şi readuce lumina.

Se aprind lumânări pentru cei ce au murit fără lumină

În sâmbăta de dinaintea sărbătorii, se fac pomeni pentru sufletele tuturor celor care au murit din familie, iar acea zi poartă numele de „Moşii de Arhangheli“. Atunci şi la praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil se aprind lumânări atât pentru vii, cât şi pentru cei care au trecut la Domnul fără lumânare, pentru a avea drumul de veci luminat şi pentru a le fi călăuză în lumea de dincolo. Această datină s-a menţinut îndeosebi în satele din Bucovina.

Naşii sunt vizitaţi de fini

În ziua de 8 noiembrie, s-a păstrat obiceiul ca finii să meargă la naşi, să le ofere colaci. În plus, de-a lungul întregii zile, credincioşii care vor ca rugăciunile către Sfinţii Mihail şi Gavriil să le fie ascultate au grijă să nu lucreze. Există credinţa potrivit căreia aceia care muncesc în ziua marelui praznic se vor chinui foarte mult în preajma morţii.

Ciobanii respectă un întreg ritual

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt consideraţi protectorii oierilor. De aceea, la această dată, ciobanii obişnuiau să facă o turtă din mălai pe care o aruncau printre oi. Dacă turta cădea cu faţa în jos, aceasta prevestea că oile vor fi sterpe şi că următoarea primăvară va fi lipsită de belşug. Pe de altă parte, în cazul în care turta cădea cu faţa în sus, păstorii ştiau că era un semn bun, deoarece aceasta anunţa o primăvară fertilă, în care toate oile urmau să fete miei.

Creştinii se roagă pentru sănătate

Rugăciunile creştinilor sunt înălţate acum către Arhanghelii Mihail şi Gavriil despre care se spune că sunt cei care îi păzesc de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri. În limba greacă veche „archangelos“ însemna conducători sau primii între îngeri, cei care însoţesc omul până la moarte şi stau la căpătâiul lor la capătul vieţii când trec la Domnul.

Este sărbătorită întreaga ceată a îngerilor

La început, pe 8 noiembrie era sărbătorit numai Sfântul Arhanghel Mihail, mai târziu şi Sfântul Gavriil, iar în prezent, toată ceata îngerilor. Ei au o misiune înaltă, aceea de a fi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai. Sunt pictaţi în biserici pe cele două uşi laterale ale catapetesmei, ca păzitori ai uşilor Raiului.

Arhanghelul Mihail este prezentat în icoane ca un ostaş care ţine în mâna dreaptă o sabie de foc, simbol al luptei cu diavolul, iar în cea stângă o balanţă, semn al judecăţii. Mai uşor de recunoscut în icoane, Arhanghelul Gavriil are în mâna dreaptă o lance sau un crin care aminteşte de Bunavestire, momentul în care i-a adus Fecioarei Maria vestea naşterii lui Hristos, iar în mâna stângă un disc sau o sferă cu monograma Mântuitorului, drept dovadă că Îi este slujitor.

Cifră

1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în ziua de 8 noiembrie

Ce trebuie să ştii despre Sfinţii Mihail şi Gavriil

Despre Arhanghelul Mihail se spune că este conducătorul oştilor îngereşti, poartă cheile Raiului şi este un luptător înfocat împotriva diavolului. De-a lungul vieţii omului, veghează ca acesta să rămână pe calea cea dreaptă. Veghează bolnavii la capetele lor, dacă le este dat să moară, sau le stă la picioare, dacă le-a fost sortit să mai trăiască. Este cel care ia sufletul celui adormit şi-l duce Domnului, pentru ca Acesta să hotărască unde îşi va petrece omul odihna veşnică.

Arhanghelul Gavriil este mesagerul mântuirii, ocrotitorul mamelor şi pruncilor. Credincioşii îl cinstesc în special pentru că a fost trimis de Dumnezeu pentru a vesti naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Mântuitorului. Apropie creştinii de Dumnezeu cel milostiv, îi îndeamnă să nu se teamă, ci să aibă curajul de a se apropia de El şi de a pune început bun lucrării de mântuire a sufletului.

FOTO: Shutterstock

Mai multe