Semnificaţia Sfintei Mese

11 noiembrie 2017   Spiritualitate

Îmbrăcată în veşminte preţioase, Sfânta Masă sau Masa Altarului nu este doar un simplu obiect liturgic, ci face parte dintr-un ritual întreg de rugăciune. Puţini credincioşi îi cunosc adevărata semnificaţie.

Numită şi pristol, prestol sau jertfelnic, Sfânta Masă se află în altarul bisericii şi este făcută din piatră sau lemn. Se sprijină pe unul sau patru stâlpi, care îi simbolizează pe Domnul Iisus Hristos şi pe cei patru Evanghelişti.

Simbolul divinităţii

Acoperită cu trei straturi, Sfânta Masă simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, masa Cinei cea de Taină şi scaunul ceresc pe care s-a aşezat Mântuitorul după ce a înviat. Primul strat, din pânză albă, numit şi cămaşă, închipuie giulgiurile cu care a fost înfăşurat trupul lui Hristos, la punerea Sa în mormânt. Peste acest acoperământ se află enditonul, în culori strălucitoare, ce simbolizează îmbrăcămintea Sa de lumină, la Înviere. Deasupra acestuia este întins ilitonul sau Antimisul, o bucată de pânză brodată, pe care este reprezentată îngroparea Domnului. În această pânză sunt cusute părţi din moaştele unui mucenic. Fără Antimis nu se poate ţine liturghia.

Locul unde stă Evanghelia

Deasupra Antimisului se aşază Evanghelia şi Sfânta Cruce. Tot pe masă stă permanent chivotul, o cutie de metal preţios, de forma unei biserici în miniatură, în care se păstrează împărtăşania pentru bolnavi. Pe peretele dinspre răsărit se aşază o cruce pe postament, pe care este reprezentată răstignirea Domnului, lângă care stă permanent o candelă aprinsă.

Sfinţirea, un ritual riguros

Sfinţirea Sfintei Mese are loc cu ocazia sfinţirii lăcaşului în care se află. Masa se spală cu apă, act care simbolizează botezul Domnului. Apoi, se spală cu apă de trandafiri, ca simbol al îmbălsămării lui Hristos. Arhiereul o unge apoi cu mir. De Sfânta Masă nu au voie să se atingă decât clericii, începând de la rangul de ipodiacon. Pe ea nu ar trebui aşezate lucruri care nu au fost sfinţite sau care nu sunt obiecte de cult. Icoanele sunt uneori aşezate pe Sfânta Masă îaninte de a fi sfinţite.

Calendar creştin

28 octombrie – 2 noiembrie

28 octombrie

Credincioşii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti.

29 octombrie

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îşi amintesc de Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana.

1 noiembrie

În această zi de post, ortodocşii şi credincioşii greco-catolici îi pomenesc pe Sfinţii doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian din Asia.

Mai multe