5 lucruri pe care să nu le faci niciodată pentru un bărbat
Te-ai sacrificat, ai făcut compromisuri din iubire, ţi-ai călcat pe inimă şi ai permis o mulţime de lucruri. Asta până când? Până când realizezi că există anumite lucruri pe care nu ar trebui să le faci niciodată pentru un bărbat!
Să te schimbi
Dacă un bărbat îţi cere să te schimbi, înseamnă că nu te iubeşte cu adevărat! Nu renunţa la propriile tale principii şi valori pentru a face pe plac altcuiva. Gusturile şi opiniile tale te particularizează, te fac să ieşi în evidenţă şi să te remarci. De ce te-ai transforma într-o altă persoană pentru un bărbat care nu te place?
Să îi permiţi să te controleze
Într-un cuplu, se presupune că ambii parteneri trebuie să fie egali şi să se respecte reciproc. Fiecare are un rol al său, bine stabilit. Dacă simţi că partenerul tău te controlează şi încearcă să se impună în viaţa ta, acela e momentul în care trebuie să faci o schimbare. În funcţie de ceea ce simţi pentru el, vei alege între a pleca din viaţa lui sau a-i suporta comportamentul.
Să nu ai prieteni
Prietenii sunt extrem de importanţi, căci îţi pot fi alături mereu şi te poţi baza pe ei la nevoie. Atenţie! Vorbim aici doar de prietenii adevăraţi, care îţi demonstrează în timp loialitatea lor. Dacă iubitul tău îţi interzice să mai ieşi cu prietenii sau să ai o relaţie de amiciţie, înseamnă că egoismul său este dus la extrem, iar acest lucru îţi poate afecta viaţa socială. Trebuie să te înţeleagă şi să îţi accepte cercul de prieteni, altfel nu puteţi forma un cuplu.
Să te simţi inferioară
Dacă partenerul tău te face să te simţi inutilă şi pretinde că ai fi mai puţin inteligentă, e vremea să îl părăseşti! Nu trebuie să rămâi lângă o persoană care te face să suferi şi care nu îţi dă voie să evoluezi. Contează mai mult să devii o femeie independentă, stăpână pe situaţie, iar pentru acest lucru, nu ai nevoie de un partener.
Să îţi faci un tatuaj
Există unele femei care, odată ce l-au întâlnit pe prinţul din poveste, sunt absolut convinse că vor rămâne pentru totdeauna cu acest. Pentru a-şi arăta dragostea nemărginită, ele aleg să îşi facă un tatuaj cu numele lui sau cu iniţialele lor, decizie pe care ajung să o regrete în momentul despărţirii. E bine să ştii că tatuajul nu e o dovadă de iubire, ci o idee provenită din impuls, care te poate costa toată viaţa.
Sursă foto: www.imageslist.com