Depresia şi efectul său în viaţa de cuplu

1 69881 original jpg jpeg

Studiile arată că 40% din adulţii care trăiesc lângă o persoană depresivă, ajung să sufere ei înşişi de depresie. Pentru a putea depăşi momentele grele şi a evita fracturarea relaţiei, este nevoie de înţelegere şi răbdare. Şi de multă muncă în echipă! Iată cum se manifestă depresia şi căile prin care poate fi tratată.

Relaţiile în care un partener suferă de depresie sunt intense şi tind să vină la pachet cu un puternic sentiment de vinovăţie. Persoana depresivă regretă faptul că îl face pe celălalt să treacă prin situaţii tensionate,iar celălalt poate ajunge să simtă frustrare şi să se întrebe dacă nu cumva a greşit şi el cu ceva. Cu alte cuvinte,există o luptă continuaă,din partea ambilor parteneri,de a face ca relaţia să reziste.

Depresia şi sexualitatea

În majoritatea cazurilor,viaţă de cuplu are de suferit cel mai mult şi asta din cauza faptului că impulsurile sexuale sunt controlate de creier,iar depresia creează un dezechilibru chimic al acestuia;cu alte cuvinte,stările depresive incapacitează o persoană din a avea o viaţă sexuală normală.

Şi deşi medicamentaţia prescrisă pentru depresie a fost conectată mult timp cu diminuarea libidoului şi disfuncţiile erectile,deoarece inhibă plăcerea sexuală,astăzi există tratamente sigure din acest punct de vedere. Discuţiile cu un doctor specialist,dar şi cu partenerul de viaţă sunt esenţiale în depăşirea acestor probleme,ambii partenerii trebuind să înţeleagă faptul că problema pe care o au este depresia,şi nu relaţia lor în sine.

Cum îţi poţi ajuta partenerul de viaţă în lupta cu depresia

Partenerul care observă că partenerul de viaţă manifestă simptome de depresie,ce implică tristeţe,vinovăţie,neputinţă şi negativism,este necesar să ştie care sunt lucrurile pe care le poate face pentru a-l ajuta. Se vor încuraja vizitele medicale regulate şi tratamentele medicamentoase,atunci când situaţia o cere.

În plus,atunci când persoana dragă doreşte să îşi exprime sentimentele şi să expună simptomele depresiei,este important ca partenerul să o asculte.

Dacă persoana dragă se confruntă cu o astfel de problemă,este important să fii alături de ea şi să participaţi împreună la şedinţe de terapie de cuplu.

Este necesară încurajarea programului şi a activităţilor obişnuite,dar şi realizarea unor activităţi relaxante,precum plimbări,vizionarea unor filme sau mersul la restaurant sau în concedii,în afara oraşului. Deoarece depresia poate fi cauzată de factori fizici,emoţionali şi sociali,un plan complet de tratament trebuie să ia în considerare toate aceste probleme.

Depresia prin empatie sau cum faci să nu te laşi afectat de partenerul tău

Pentru ca starea de spirit a partenerului să nu te afecteze,trebuie să înţelegi foarte clar prin ce trece aceasta şi să îi fii alături,stabilind anumite limite. Trebuie să ţii cont de faptul că stările negative nu reflectă şi realitatea ta,şi va trebui să faci un efort pentru a nu ajunge să te învinovăţeşti.  

Terapia de cuplu include aspecte ce îi vizează pe ambii parteneri. Aceştia învaţă să comunice mai bine,să diminueze supărarea şi energiile negative,cum să creeze energii pozitive prin complimente,acorduri,zâmbete şi îmbrăţişări,dar şi cum să ia împreună decizii bune pentru amândoi.

Caută ajutor!

Platforma www.depresiv.ro reprezintă un sprijin real pentru cei care suferă de depresie,oferind informaţii complexe,sfaturi şi explicarea factorilor ce conduc la apariţia acestei condiţii mentale. Cu ajutorul unor specialişti avizaţi din domeniul psihiatriei,poţi afla mai multe detalii despre depresie,indiferent că tu eşti cel implicat sau partenerul tău.

Tel. verde Antisuicid:0800 801 200

Tel. verde criză emoţională:116 123



Recente

Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg
Placinta fara blat cu dovlecei  Sursa foto shutterstock 277679408 jpg
Budinca de orez  Sursa foto shutterstock 2570084045 jpg