Certuri dese în cuplu? Vezi ce greşeli îţi pun relaţia în pericol

24 mai 2019   Relații de cuplu

Construirea şi menţinerea unei relaţii sănătoase, armonioase şi fericite, pe termen lung, este o muncă permanentă şi nu întotdeauna îţi dai seama dacă faci totul bine. Câteva sfaturi te vor ajuta să eviţi certuri dese în cuplu, care-ţi pot şubrezi relaţia.

Fie că te afli într-o relaţie de câteva luni, fie că eşti deja căsătorit de 10-20 de ani, nu poţi garanta trăinicia cuplului în care te afli, pentru că o greşeală banală îţi poate pune relaţia în pericol. Un proverb românesc spune că: ,,paza bună trece primejdia rea“. De ce să nu-l aplicăm şi în relaţia de cuplu? Dacă vei şti să-ţi iei nişte măsuri de comportament, de atitudine şi de comunicare, vei reuşi să faci faţă mai bine unor situaţii de criză.

Nu lăsa toate sarcinile pe umerii celuilalt

La începutul unei relaţii, avem tendinţa de a distribui anumite sarcini pe care le considerăm că partenerul le face mai bine decât noi. Fie că este vorba de spălatul vaselor, datul cu aspiratorul sau pregătitul mesei, dacă sarcina devine deodată responsabilitatea unei singure persoane, acest lucru poate afecta stima de sine şi să determine certuri dese în cuplu. Pentru a nu se ajunge aici, trebuie să acţionăm de la bun început: să ne oferim ajutorul reciproc, să dăm dovadă de empatie şi să ne purtăm de grijă unul altuia.

Evită certuri dese în cuplu, din nimicuri...

Nimănui nu-i place să se certe. Conflictele repetate, sub orice pretext, ascund deseori o problemă mai profundă. Pentru a remedia această situaţie, trebuie să începem prin a pune întrebări despre originea problemei şi să comunicăm calm. De ce sunt irascibilă? De ce este soţul meu în defensivă? Se simte oare frustrat? A doua etapă este acceptarea: pentru a avea o relaţie paşnică, este necesar să acceptăm că celălalt este diferit. Este momentul să ne gândim la amândoi, la nevoiele fiecăruia, astfel încât aceste diferenţe să devină o forţă.

Mai citeşte şi Este infidelitatea lui capătul drumului pentru voi doi?

Acordă-ţi timp preţios pentru tine

Consideri că eşti într-un cuplu fuzionat pentru că faceţi totul împreună şi crezi că acest lucru este suficient pentru a-ţi menţine relaţia armonioasă? Pe termen lung, însă, această încredere poate fi iluzorie. Şi asta pentru un motiv foarte simplu: a trăi în acest fel înseamnă a-ţi asuma riscul ca personalitatea ta să dispară în beneficiul cuplului. În plus, imposibilitatea de a face singur unele lucruri sau dorinţa de a avea mereu în preajmă o persoană care să răspundă aşteptărilor tale  este o punte spre dependenţa emoţională. Pentru a fi împlinit într-un cuplu, trebuie sa îţi câştigi, înainte de toate, independenţa emoţională, să ai încredere în propria persoană, să-ţi atingi nişte obiective persoanale, nestingherit de opinia partenerului.

Nu-ţi neglija partenerul

Când îi vorbeşti, simţi că este cu gândul în altă parte? Îţi doreşti să faci o schimbare în casă,  dar el nu vine cu nicio iniţiativă sau se arată preocupat de altceva ? Chiar dacă depui eforturi continue, într-un cuplu poate interveni la un moment dat – neglijenţa din partea unuia dintre parteneri, fie ea fizică, comportamentală sau intimă. Nu uita că partenerul tău are nevoie de afecţiune, grijă şi atenţie, indiferent de câţi ani sunteţi împreună. Discută deschis despre problemele care te macină şi ascultă-i sfaturile.  Foloseşte formulări calde: ,,sunt tristă, am nevoie să mă ţii în braţe“, ,,am nevoie să-mi limpezesc gândurile, stau un pic singur şi apoi discutăm, draga mea“.

Nu uita să-ţi demonstrezi dragostea

Un simplu ,,te iubesc“ rostit mecanic uneori nu este suficient pentru a-ţi demonstra afecţiunea faţă de partenerul de viaţă. Esenţiale sunt faptele. Un mic cadou, o surpriză, un gest tandru la momentul potrivit pot face diferenţa. Trebuie să fii mereu atent la nevoile celui de alături, să-i vii în ajutor, să-l susţii cu o vorbă bună, să-i respecţi alegerile, pentru că dragostea începe cu apreciere şi cu o politeţe neîntreruptă.

Mai multe