Este infidelitatea lui capătul drumului pentru voi doi?

1 heartsickness lover s grief lovesickness coupe 50592 jpg jpeg

Trecerea prin experienţa unei infidelităţi poate reprezenta un moment de răscruce în relaţia voastră, sau chiar un capăt de drum. Depinde de tine cum şi dacă alegi să mai dai o şansă.

Întreg procesul de vindecare de după o infidelitate ţine de amândoi parteneri. Chiar dacă vei trece prin foarte multe stări contradictorii, important este să pui bine în balanţă motivele pentru care merită să rămâi. În cazul în care se pune problema unei împăcări, este important să comunici cu partenerul tău, pentru a înţelege ce l-a determinat să facă acest pas şi cum se raportează la situaţia de faţă.

De vorbă cu tine

Trebuie să ai o discuţie cu tine însăţi, prin care să îţi dai seama dacă eşti cu adevărat dispusă să ierţi şi să treci peste infidelitate. Trebuie să conştientizezi că ai nevoie de răbdare şi este esenţial să laşi timpul să te ajute în tot acest demers. La tine sunt toate răspunsurile, de aceea, este bine să îţi oferi timp pentru a te regăsi şi pentru a realiza dacă mintea şi sufletul tău sunt cu adevărat pregătite să treacă peste ce s-a întâmplat.

Întrebări şi lămuriri

Este important să primeşti clarificări cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Deşi este greu, trebuie să îl asculţi cu adevărat. Este esenţial să afli ce l-a împins în această direcţie: ce îi lipsea. Există multe persoane care ajung să nu se mai regăsească în relaţia lor şi recurg la infidelitate. Nu există o justificare pentru acest pas, însă oamenii sunt predispuşi la greşeli. De asemenea, trebuie să afli dacă simte ceva pentru cealaltă femeie. Doar dacă este sincer şi deschis cu tine, aveţi o şansă să reconstruiţi relaţia. Şi, de ce nu, să procedaţi diferit de această dată, ştiind deja care sunt minusurile şi ce anume trebuie să îmbunătăţiţi. Comunicarea şi sinceritatea reprezintă paşii elementari în această direcţie.

Fii onestă cu tine

După ce au trecut furia şi furtuna de întrebări, de reproşuri şi de justificări, trebuie să încerci să îţi asculţi vocea interioară şi să faci ceea ce este mai bine pentru tine. Dacă nu poţi să treci peste infidelitate, ia în considerare varianta despărţirii. Un compromis, pe termen lung, te poate afecta atât pe tine, cât şi pe partenerul tău care, cu siguranţă, trece prin stări de învinovăţire. Decizia trebuie să fie una de comun acord şi, cel mai important, una care să vă scoată din impas şi să lase loc de mai bine, pe viitor.

Sfat Click!

Dacă ai decis să continui relaţia şi să ierţi, este important să renunţi la întrebările la care ai primit deja un răspuns şi la reproşuri. Iertarea înseamnă că, deşi conştientizezi ce s-a întâmplat, accepţi că nu poţi şterge totul cu buretele şi vei învăţa să trăieşti cu ceea ce s-a întâmplat.

Ajutorul unui specialist

Pentru că este o situaţie delicată, pe care cei mai mulţi nu o pot depăşi singuri, fiind implicaţi emoţional, ajutorul specializat poate să reprezinte o soluţie, atunci când simţiţi că vreţi să vă salvaţi relaţia. Psihologul vă poate ajuta să înţelegeţi ce este mai bine pentru voi şi, mai ales, că nu trebuie să aveţi resentimente, dacă decideţi să mergeţi înainte. De asemenea, vă va învăţa să evitaţi alte greşeli de acest tip şi să vă păstraţi respectul reciproc.

Sfatul Specialistului

Sorin Lucaci, psiholog:

De ce mai multe ori, infidelitatea este percepută ca încălcarea unui contract, a unei înţelegeri stabilită de comun acord de către cei doi parteneri.

Nu este uşor să treci peste infidelitate, te simţi rănit/ă, trădat/ă, dezamăgit/ă şi ai sentimentul că nu l-ai cunoscut îndeajuns pe partener, că toate valorile tale au fost încălcate. Toate infidelităţile au şi o componentă erotică, sexuală, dar trebuie făcută o delimitare între aventura extraconjugală erotică şi cea cu implicaţii emoţionale, sentimentale, unde este mai greu să gestionezi lucrurile.

Important este ca partenerii, cu calm şi cu răbdare, fără reproşuri şi fără a fi reactivi, să stabilească de comun acord care au fost cauzele care au dus la infidelitate, nemulţumirile, frustrările acumulate în timp. Apoi, fiecare să comunice ce îşi doreşte de la viaţă, ce vor în continuare cu relaţia lor, dacă se doreşte o reconciliere cu limite şi graniţe stabilite şi cu eforturi pentru recăpătarea  încrederii.

Paradoxal, sunt situaţii, când după depăşirea momentului infidelităţii, se ajunge la o mai bună comunicare între parteneri, pentru că toate frustrările necomunicate în timp au fost scoase la suprafaţă şi au fost împărtăşite, exprimate. Depinde, de la partener la partener, de la situaţie la situaţie.

Infidelitatea, de cele mai multe ori, ascunde nişte traume nerezolvate din trecutul fiecăruia. Important este modul în care gestionăm această situaţie de criză a cuplului. Atunci când reconcilierea nu este posibilă nici cu ajutorul psihoterapeutului, separarea este singura variantă.



Recente

Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg
woman 228178 1280 jpg