Compromisuri pe care le faci într-o relaţie toxică
Ţi se întâmplă frecvent să te îndrăgosteşti de persoana nepotrivită, dar ajungi să realizezi foarte târziu acest lucru? Ei bine, dacă ai fi mai atentă, ai observa că subconştientul tău încearcă să îţi transmită semnale că nu eşti lângă cine trebuie. Există unele lucruri pe care le faci poate fără să îţi dai seama sau din obişnuinţă, dar care pot fi indicii serioase cu privire la o relaxie toxică.
Îţi pierzi încrederea în tine
Dacă te simţi lipsită de încredere şi ai o stimă de sine scăzută, înseamnă că subconştientul tău îţi transmite că partenerul tău nu face nimic în a te încuraja. Este o modalitate prin care ajungi să constaţi faptul că iubitul tău nu depune niciun efort în relaţie şi, de aceea, te simţi tot mai singură.
Eşti nesigură pe tot ceea ce faci
Când eşti într-o relaţie, mai ales dacă e la început, e normal să nu fii sigură în anumite privinţe. Totuşi, persoana de lângă tine ar trebui să facă tot posibilul pentru a-ţi elimina toate incertitudinile şi să îţi demonstreze zilnic că nu ai de ce să fii neîncrezătoare. Pentru a fi un cuplu puternic, este important să vă sprijiniţi reciproc şi să daţi dovadă de empatie şi înţelegere.
Simţi nevoia de confirmări
Lumea ta se învârte în jurul lui, iar tot ceea ce faci depinde de opiniile sale şi de stilul său de viaţă. Total greşit! Învaţă să iei singură decizii, fără a-l mai întreba pe partener ce e bine şi ce nu, căci doar aşa îi vei demonstra că eşti independentă şi sigură pe tine. Nu uita că o femeie puternică nu va avea nevoie niciodată de confirmări, mai ales din partea unui bărbat care abia aşteaptă să îi cunoască slăbiciunile.
Analizezi totul în detaliu
Poate ţi s-a întâmplat să îl observi că se comportă ciudat sau că şi-a ieşit din fire şi a spus unele cuvinte nerostite până acum, însă asta nu înseamnă că trebuie să analizezi fiecare discuţie pe care o purtaţi şi să îţi pierzi nopţile gândindu-te la fel şi fel de scenarii. Încearcă să te relaxezi mai mult şi să priveşti doar partea plină a paharului, iar dacă remarci derapaje grave, să lămureşti lucrurile cât mai repede cu putinţă.
Îţi schimbi viaţa total pentru el
Ai făcut compromisuri, ai renunţat la valori de dragul partenerului şi simţi că ţi-ai schimbat viaţa la 180 de grade? O relaţie nu ar trebui să te schimbe ca persoană, ci din contră, să te ajute să te cunoşti mai bine şi să îţi permită să evoluezi. Ori, într-un cuplu în care nu mai eşti cine ai fost la început, nu mai poate fi vorba de sentimente frumoase.
Ţi-e teamă în relaţie
Dacă ţi-e frică de iubitul tău, înseamnă că ceva în subconştientul tău te avertizează că lucrurile nu sunt în regulă. Poate a fost violent şi ai rămas marcată sau ceva din comportamentul lui te-a deranjat atât de puternic încât ţi-a creat o traumă. Încearcă să comunici cu el mai des şi vezi dacă mai simte ceva pentru tine.