Lipsa sexului. La ce duce traiul fără activitate sexuală

22 aprilie 2016   Relații de cuplu

Viaţa sexuală este poate cel mai discutat subiect, atât în rândul femeilor, cât mai ales în rândul bărbaţilor. Deşi există dovada că se poate trăi şi fără sex, aşa cum o demonstrează călugării din întreaga lume, o perioadă de abstinenţă impusă poate fi, totuşi dăunătoare. Iată la ce duce lipsa sexului.

Viaţa sexuală este poate cel mai discutat subiect,atât în rândul femeilor,cât mai ales în rândul bărbaţilor. Deşi există dovada că se poate trăi şi fără sex,aşa cum o demonstrează călugării din întreaga lume,o perioadă de abstinenţă impusă poate fi,totuşi dăunătoare.

La ce duce lipsa sexului – isteria poate fi cauzată de lipsa sexului

Unele cercetări scot în evidenţă beneficiile sexului,pentru persoanele activ din punct de vedere sexual,care au familie întemeiată sau relaţie stabilă. Sexul ocazional poate aduce mari probleme,întrucât bolile cu transmitere sexuală sunt din ce în ce mai dese. În plus,în cazul aventurilor de o noapte pot exista şi efecte psihologice negative. Aşadar,pentru cei obişnuiţi cu o regularitate în ceea ce priveşte sexul,atunci când sunt privaţi de el (menstruaţie,post,probleme ginecologice),spun studiile că sunt expuşi la anumite probleme. Iată la ce duce lipsa sexului.

Se ştie din strămoşi faptul că o fată bătrână este una isterică,cu probleme cauzate de dereglări hormonale. Şi asta pe bună dreptate,căci în timpul sexului se eliberează anumiţi hormoni,care au ca rol reglarea funcţionării normale a organismului. Evident,acest lucru nu trebuie să se întâmple neapărat.

Psihicul este cel mai afectat de lipsa sexului. În plus,menţinerea unei activităţi sexuale normale,ca şi naşterea de copii sunt factori ce menţin echilibrul neuro-endocrin şi prelungesc perioada fertilă. Sunt şi cazuri,mai rare,în care lipsa sexului a dus la îngustarea vaginului (atrofie vaginală),dereglări menstruale şi hormonale şi cel mai des,dezechilibre psihologice. Se poate ca după o perioadă lungă de abstinenţă,în timpul actului sexual să existe dureri.

La ce duce lipsa sexului – menopauză mai greu suportabilă

Sexul normal şi regulat,fără excese,are efecte foarte bune pentru fizicul şi psihicul uman. De altfel,unele persoane care sunt nevoite să renunţe la sex mai devreme de vârsta la care erau pregătite,din diferite motive (fie au rămas văduvi,fie s-au despărţit si nu rămas singuri,etc.),se aleg cu consecinţe negative. Printre ele se poate ca la vârsta menopauzei,la femei,stările din această perioadă să fie mult mai accentuate,mai intense şi mai de lungă durată.

Printre beneficiile sexului se vorbeşte de menţinerea aparatului reproducător cât mai sănătos. Femeile care îşi prelungesc pierderea virginităţii pot avea chisturi ovariene,dar nu este o regulă. La bărbaţi, lipsa sexului nu duce la acest tip de efecte.

La ce duce lipsa sexului – exces de sebum

Activitatea sexuală reglează şi nivelul de sebum din organism,iar persoanele private de sex pentru vreme îndelungată pot avea acnee pronunţată şi rezistentă la tratament. Uneori,bărbaţi pot prezenta probleme cu funcţia erectilă după o pauza prea mare de la sex.

A face sex nu înseamnă doar acţiunea dintre doi oameni şi atât. Mai înseamnă şi relaţii sociale,căldură sufletească,cunoaşterea partenerului şi tot ce are legătură cu o relaţie amoroasă. Astfel că,unele persoane care nu întreţin relaţii sexuale,dar îşi doresc,pot fi depresive,se pot integra mai greu într-un mediu şi pot fi mai puţini comunicativi, tocmai din lipsa sexului.

Cu toate acestea,există şi beneficii ale lipsei de sex sau abstinenţei sexuale. Evitarea contactării bolilor cu transmitere sexuală,precum chlamydia,SIDA,HPV şi multe altele,evitarea infecţiilor urinare,cauzate de bacteriile de pe piele,care pot fi introduse în vagin. În plus,se ştie faptul că înainte de un concurs sau meci special,sportivii nu sunt sfătuiţi să aibă activitate sexuală,tocmai pentru a nu-şi risipi energia. Mai mult,potrivit Heritage.com unele studii au arătat că tinerele care sunt abstinente sexual au performanţe intelectuale mult mai bune decât adolescentele care au viaţă sexuală deja. Pe lângă aceasta,depresiile lipsesc în cazul acestor tinere,deoarece nu trec prin conflictele relaţiilor cu prietenii.

Mai multe