Modalităţi prin care-ţi surprinzi partenerul

24 octombrie 2017   Relații de cuplu

Să fii îndrăgostită este un sentiment minunat - ştii că există o persoană care se află mereu lângă tine, care are grijă de tine şi care te sprijină şi invers. Cu toate acestea, orice relaţie are suişuri şi coborâşuri – asta implică eforturi, care trebuie realizate de ambii parteneri.

Surprinde-ţi partenerul cu mici surprize. El va aprecia efortul pe care-l faci, şi relaţia se va îmbunătăţi. Pentru a-ţi veni în ajutor, iată care sunt cele mai bune modalităţi prin care îl poţi surprinde în fiecare zi!

Mic dejun la pat

Toată lumea se grăbeşte să plece dimineaţa. Însă, tu îţi poţi surprinde partenerul cu un mic dejun, pe care să-l mâncaţi amândoi în pat. Cel mai bun moment pentru o astfel de surpriză este ziua de sâmbătă sau de duminică, când nu lucraţi.

Lasă-i un bileţel

Nimic nu spune mai mult despre dragostea pe care i-o porţi decât un bileţel scris de tine. Scrie-i un cuvânt/o frază simplă şi drăguţă. Lasă-i hârtiuţa în fiecare dimineaţă în locuri diferite, dar unde să o vadă.

Mergeţi la o plimbare

Spune-i că vrei să mergeţi la o plimbare în parc – este ocazia perfectă pentru a discuta despre voi, despre ce faceţi, despre ce se întâmplă în general. Acesta este cel mai simplu mod prin  care puteţi petrece timp împreună. Astfel de gesturi întăresc o relaţie.

Pregătiţi cina împreună

Modalitatea cea mai bună prin care îţi poţi întări relaţia este gătind împreună. Propune-i ca diseară să pregătiţi amândoi cina. Vezi ce spune.

Jucaţi-vă jocuri

Este important ca într-o relaţie să existe şi momente distractive. Pentru asta, ar trebui să jucaţi jocuri video sau jocuri care vă amintesc de copilărie când ieşiţi cu ceilalţi prieteni. Fiecare om are un joc preferat. Alege-ţi ce vă place.

Plecaţi într-o mică excursie

Nu trebuie să aveţi stabilită o destinaţie. Urcaţi-vă în maşină sau tren şi opriţi-vă acolo unde vedeţi ceva ce vă place. Ascultaţi muzică, opriţi din loc în loc, creaţi amintiri.

Aduceţi-vă aminte de prima întâlnire

Prima întâlnire cu persoana iubită nu se uită. Ea funcţionează întotdeauna ca un farmec. Te face să ţii minte toate lucrurile care te-au făcut să te îndrăgosteşti de partenerul tău.

Mai multe