Indicii că te va înşela din nou

19 aprilie 2018   Sexualitate

De cele mai multe ori, în goana după fericire, uităm să mai fim atenţi şi la detalii. Când avem de-a face cu un partener care înşală, relaţia devine dificil de păstrat. Unele femei acceptă să fie trădate şi iartă pe motiv că iubesc, însă acest lucru nu este decât o amăgire. Iată cum îşi pot da seama că vor fi înşelate din nou.

Se joacă cu sentimentele

Când nu este constant în relaţie şi într-o zi îţi spune că te iubeşte, iar în cealaltă că nu vrea să te mai vadă niciodată, este clar că partenerul tău nu este o persoană de încredere. Aceste fluctuaţii pot indica un dezechilibru emoţional şi nesiguranţă. Fii convinsă că dacă se comportă aşa încă de la bun început, va ajunge să te înşele de nenumărate ori!

Te învinuieşte pentru aventurile sale

Dacă atunci când este prins în flagrant, dă vina tot pe tine, înseamnă că acest tip de persoană nu are ce căuta într-o relaţie stabilă. Bărbaţii care aruncă vina către partenerele lor nu îşi pot asuma responsabilitatea pentru faptele lor şi au impresia că trăiesc într-un joc continuu. Preferă să îşi găsească oricând o scuză şi să scape de sentimentul de vinovăţie care le atacă ce a mai rămas din conştiinţă.

Ştie că îl vei ierta mereu

Dacă te-a înşelat o dată, de două ori şi tu l-ai iertat mereu şi ai trecut cu vederea fiecare aventură, fii sigură că s-a obişnuit cu înţelegerea ta, ba chiar profită de pe urma acestui lucru. Încearcă să îi ceri explicaţii de fiecare dată când ţi se pare ceva neînregulă şi obişnuieşte-l să se poarte responsabil dacă vrea o relaţie. În fond, nu stai cu un copil pe care să îl ierţi mereu, mai ales că înşelatul nu este acelaşi lucru cu un obicei prost pe care îl poate avea şi care poate fi permis.

Ascunde totul despre el

Dacă nu ştii niciodată nimic despre ceea ce face partenerul tău, de ce mai eşti într-o relaţie cu el? Ar fi cazul să îţi pui întrebări când vezi că se ascunde mereu şi evită să îţi spună adevărul. Într-o relaţie de durată, transparenţa este esenţială, aşa că dacă simţi că persoana de lângă tine omite unele lucruri, poate ar fi mai bine să pui capăt. Nu are rost să te amăgeşti singură, căci astfel de persoane nu se vor schimba niciodată.

Te face să îl crezi pe cuvânt

Când se îndrăgostesc, femeile mai naive din fire au tendinţa să se încreadă în tot ce spun bărbaţii, chiar şi atunci când aceştia mint cu desăvârşire. E mai bine să nu crezi totul de la început, ba chiar să faci cercetări din caz că ceva ţi se pare suspect. Nu îi arăta toată dragostea de la început, căci îl vei face să creadă că deja te-a prins în mrejele sale. Fii mai rece şi lasă-l pe el să acţioneze primul, asta dacă nu vrei să te trezeşti cu surprize neplăcute în viitor.

Mai multe