Ce înseamnă când visezi copil mic. Ghid de interpretare a viselor
Acele 7-8 ore pe noapte, în care creierul şi întreg corpul se relaxează nu sunt, de fapt, lipsite de activitate. Aşa ajungi să te trezeşti a doua zi foarte odihnită sau, dimpotrivă, obosită. Iar aici, visele, agitate sau feerice, oglinzi ale unor lumi utopice, au o mare contribuţie. Iată ce înseamnă când visezi copil mic.
În categoria celor care te pun pe gânduri intră şi cel în care apare un copil mic. Iată şi ce înseamnă.
Ce înseamnă când visezi copil mic - Posibile ipostaze în care poţi visa un copil mic şi semnificaţia lor:
Ce înseamnă când visezi copil mic bolnav-semnifică posibilele greutăţi prin care poate trece familia ta.
Copil bolnav – dacă este vorba de copilul tău,poate înseamna că cel mic este bine,însă ceva te preocupă la adresa lui.
Ce înseamnă când visezi copil mic mort – poate fi vorba de o supărare sau de o dezămagire în viitorul apropiat. Dacă visezi un nou-născut mort,acest fapt indică că,într-un fel,ţi-ai pierdut încrederea în ceva sau în cineva.
Copil plângând-boală în familie.
Ce înseamnă când visezi copil mic care râde – veşti triste
Copil mic pe care-l alăptezi-fericire şi belsug.
Semnificaţia viselor
Ce înseamnă când visezi copil mic ce aleargă- nemulţumire.
Mai mulţi copii – veşti interesante.
Ce înseamnă când visezi copil mic băiat-supărare trecătoare.
Fată-bucurie mare.
Ce înseamnă când visezi copil mic în braţele unui barbat-se va naşte un băiat.
Copil înfăşat-sănătate,bucurie.
Ce înseamnă când visezi copil mic - Ghid de interpretare a viselor
Ce înseamnă când visezi copil mic ce se joacă – înţelegere,dragoste.
Copil la sân-fericire.
Ce înseamnă când visezi copil mic în leagăn – speranţă pentru viitor,succes în proiectele începute.
Copil pe care-l mângâi -îndoieli ce trebuie clarificate.
Ce înseamnă când visezi copil mic ţinut în braţe-necaz,ruşine.