Profet la cratiță. Nostradamus a scris o carte de bucate înainte de-a deveni prezicător
Numele francezului din secolul al XVI-lea este sinonim cu versurile lui pline de preziceri destul de precise, nicidecum cu rețetele din bucătărie. Însă Nostradamus era destul de priceput și la cratiță, după cum ne informează Sky History.
Atlas Obscura relatează despre cartea de bucate pe care a scris-o marele profet. De fapt, scriitura lui conținea diverse remedii naturale și trucuri de înfrumusețare puse în pagină sub forma unor rețete cu efect garantat.
Cartea scrisă de Nostradamus se numește „Traité des fardements et confitures”, în traducere liberă „Tratat de machiaj și gemuri”, adică o struțo-cămilă din care cititorul își lua orice informație își dorea. Binecunoscutul profet n-a fost un vizionar în privința acestui volum, deoarece era obișnuit ca mai toate cărțile de bucate ale vremii – adică până în secolul al XVIII-lea – să nu conțină numai rețete de bucătărie, ci și sfaturi medicinale.
Specializare de mare folos
Pe lângă faptul că era profet, Nostradamus mai avea o specializare – aceea de vraci sau farmacist, care combina medicina cu magia, vrăjile. Așadar era la mintea cocoșului ca acesta să includă, în cartea sa, și câteva lucruri esențiale despre alchimie. Pe lângă toate aceste informații de mare folos, în volumul respectiv mai erau trecute și câteva trupuri de machiaj și niște sfaturi de-a evita ciuma, de pildă.
Dacă putem găsi o explicație privind prezența sfaturilor medicale în cartea sa, cât de îndreptățit era Nostradamus să scrie rețete de bucătărie? De fapt, era sau nu bun la cratiță profetul?
Zahărul de la Curte
În „Tratat de machiaj și gemuri”, găsim o poțiune pentru dragoste și gem, care presupune combinarea sângelui a șapte masculi de vrăbiuță cu alte ingrediente. Pe de altă parte, rețeta profetului pentru coajă de portocală confiată nu pare rea deloc. Ce-i drept, întregul proces de realizare durează nouă zile, dar, la final, nu este deloc diferit față de ce fac chefii în ziua de astăzi.
La acea vreme, zahărul era extrem de rar și, drept urmare, era consumat doar de regi la curțile lor regale. Însă, chiar și așa, Nostradamus și-a publicat rețetele lui de gem, care presupuneau folosirea unor cantități consistente de zahăr și care s-au bucurat de un succes real la vremea respectivă. Iar rețeta de marțipan era absolut delicioasă!