Tainele cititului în frunzele de ceai

9 august 2017   Curiozități

Practicat cu mii de ani în urmă, ritualul cititului în frunzele de ceai a fost asociat cu spiritualitatea şi puterile magice. Nu oricine poate să citească viitorul, ci doar acele persoane care reuşesc să stabilească o conexiune puternică cu eul interior.

De unde provine ritualul?

Frunzele de ceai au fost descoperite pentru prima dată în China. Apoi, a ajuns în India, urmând ca ani mai târziu acestea să parcurgă drumul spre Europa, acolo unde olandezii au fost primii importatori de ceai. Pe vremea aceea, ceaiul era destul de scump şi doar aristocraţii îşi permiteau să guste din savoarea lui. Legenda spune că, într-o zi, un grup de oameni discutau la un ceai şi au început să vadă deodată simboluri în ceşti a căror semnificaţie era exact subiectul conversaţiei lor. De aici a pornit un întreg ritual.

Cum se ghiceşte în frunzele de ceai?

Cititul frunzelor de ceai este asociat cu magia albă, nicidecum cu cea neagră sau cu ritualul cărţilor de tarot. Ele pot să prezică viitorul sau să amintească de anumite momente-cheie din trecut.La prepararea ceaiului se folosesc şi crenguţele subţiri, şi frunzele, adică părţile tinere ale plantei pline de sevă şi aromă, încărcate cu energie. După ce este turnat în ceşti, ceaiul se bea cu înghiţituri mici, fără să fie tulburate frunzele de pe fundul vasului. Se răsuceşte ceaşca de trei ori în sensul invers acelor de ceasornic şi se întoarce cu gura în jos. Se numără în gând până la 7 şi se întoarce ceaşca cu codiţa spre persoana căreia i se ghiceşte. Apoi, se aşteaptă câteva minute, ca frunzele să se usuce şi se întoarce ceaşca. Dacă nu se întâmplă nimic care să îţi atragă atenţia, înseamnă că nu eşti persoana potrivită care să practice acest ritual.

Ce fel de ceaiuri e bine să foloseşti?

Un cititor al frunzelor de ceai caută să desluşească simboluri, litere sau diverse forme geometrice. Poţi să vezi o cheie, care înseamnă schimbare, un munte, ce te poate duce cu gândul la evoluţie, dar şi la obstacole sau un inel, care îţi va aminti de un angajament sau o promisiune. În funcţie de ceea ce reuşeşti să vezi, vei putea face conexiuni cu trecutul, prezentul sau viitorul tău. E bine să consumi ceai negru pentru a vedea dacă eşti un căutător.

Ce întrebări poţi să îţi pui în timpul ritualului?

Dacă simţi un val de energie, atunci e cel mai bun moment să cauţi răspunsuri la întrebările tale. Întreabă tot ce te preocupă să ştii, iar dacă nu primeşti un semn la o anumită întrebare, încearcă să nu revii asupra ei. Ţine minte că, uneori, răspunsurile pot fi neclare, ceea ce te va induce în eroare.

Mai multe