Topul societăţilor secrete
Teoriile conspiraţiei abundă în societăţi secrete care nu vor altceva decât să guverneze lumea din umbră. Sunt ele însă atât de înfricoşătoare precum se spune? Inspirate de vechile religii ezoterice, ordinele oculte au căpătat, de-a lungul istoriei, obiective politice şi revoluţionare.
Ordo Templi Orientis, iniţiere în misterele naturii
Prescurdat O.T.O., Ordinul Templierilor Orientali este o organizaţie fraternă şi mistică, fondată la începutul secolului XX. Scriitorul ocultist britanic Aleister Crowley a fost cel mai cunoscut membru al său. Grupul utilizează un sistem de grade iniţiatice, repartizate în aşa-numitele triade. Accesul la gradele ultimei triade presupune ritualuri de natură sexuală. Scopul declarat al O.T.O. este de a iniţia indivizii în misterele naturii, prin utilizarea alegoriei şi a simbolurilor, şi de a-i ajuta, pe fiecare în parte, să-şi descopere adevărata identitate. După moartea lui Crowley, popularitatea ordinului a scăzut, dar el continuă să aibă filiale în lumea întreagă, inclusiv în Statele Unite.
Francmasoneria, arhitect al istoriei
Nu există o definiţie unică a francmasoneriei, dar numărul membrilor săi e impresionant – circa 4 milioane. Este una din cele mai vechi organizaţii non-religioase, franternale şi caritabile: reprezintă o alianţă de persoane aparţinând tuturor confesiunilor religioase şi tuturor orizonturilor sociale. Pe scurt, este un ordin iniţiatic ai cărui membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune, care cred într-o putere supremă numită „Marele Arhitect al Universului“. Indivizii sunt primiţi în sânul ordinului printr-un ritual specific, în urma jurământului depus pe o carte sfântă, şi sunt încurajaţi să lupte pentru progresul umanităţii. Susţinătorii organizaţiei susţin că aceasta se află în spatele unor evenimente majore ale istoriei, dar există şi o mulţime de detractori care îi critică activitatea. Cert e că a numărat şi numără o serie de membri marcanţi, şi că se consideră un ordin discret, nu secret. Simbolul ei este echerul şi compasul, împreună cu litera „G“.
Illuminati şi noua ordine mondială
În cultura populară, nicio organizaţie secretă nu este mai celebră ca Illuminati. Una din cauze o reprezintă, cu siguranţă, cartea „Codul lui Da Vinci“, precum şi nu mai puţin celebra ei ecranizare. Numele face referire la societatea secretă germană de secol al XVIII-lea, „Iluminaţii din Bavaria“, care a fiinţat doar un deceniu înainte de a fi denfinitiv interzisă. Numeroase mituri şi teorii ale conspiraţiei pretind că ordinul a supravieţuit interdicţiei sale şi că ar fi fost reponsabil, printre altele, de declanşarea Revoluţiei franceze, de comploturi contra Bisericii catolice romane şi de crearea noii ordini mondiale – un guvern totalitar care conduce totul din umbră. Ordinul, care a fost mereu descris în culori sumbre, continuă să aibă o imagine tenebroasă.
Clubul Bilderberg, departe de ochii lumii
Grupul Bilderberg, numit şi Conferinţa sau Clubul Bilderberg, reprezintă o reuniune anuală, informală, care reuneşte circa 130 de personalităţi ale diplomaţiei, afacerilor şi politicii mondiale. Forumul a fost inaugurat în 1954, în Ţările de Jos, şi este subiectul a mai multor controverse, din cauza caracterului confidenţial al bilanţului conferinţei şi pentru că este interzisă mediatizarea lui. Toate acestea au alimentat divese teorii ale conspiraţiei, mai ales în timpul războiului rece, Clubul fiind prezentat ca făcând parte dintr-un complot care vizează instaurarea un guvern mondial dirijat de Statele Unite. În anii ‘70, un scandal de corupţie a fost la un pas de a pune punct reuniunilor Bilderberg. Reuniunile Grupului au devenit obiect de studiu, s-au publicat cărţi – iar ele continuă să rămână secrete, în ciuda faptului că lista invitaţilor şi tema discuţiilor sunt acum publice.
Ştiai că...
... se crede că mai mulţi preşedinţi ai Statelor Unite au fost membrii societăţii secrete Skull and Bones? Aceasta fiinţează în cadrul Universităţii Yale din New Haven, Connecticut, şi numără printre membrii săi reprezentanţi de seamă ai elitei intelectuale americane.
... societatea germană Thule a inspirat ideologia nazistă ? La origine, era un grup de studii etnologice, dar a ajuns să sponsorizeze organizaţia care a dat naştere Partidului Nazist.