De ce te bârfesc oamenii, în funcţie de zodie

30 noiembrie 2017   Ghid de viață

De ce şi-ar irosi cineva energia şi timpul vorbind despre tine pe la spate? Sau poate nu au nimic altceva mai bun de făcut. Indiferent de care ar fi motivul, unii oameni te vor bârfi oricând, însă nu şi oricum, ci în funcţie de zodia în care te-ai născut.

Berbec

Eşti o persoană motivată şi dominatoare, cu o personalitate puternică şi o dorinţă enormă de a avea succes. Şi pentru că mulţi şi-ar dori să îţi ia locul, te bârfesc pentru că nu suportă autoritatea ta şi nici faptul că se simt intimidaţi.

Taur

Ar trebui să fie mai mult decât evident. Multora nu le place încăpăţânarea ta şi faptul că nu asculţi de nimeni când iei o decizie. De aceea, unii te vor admira pentru curajul tău de a spune lucrurilor pe nume, în timp ce alţii te vor invidia vădit.

Gemeni

Spontaneitatea ta este cea care îi face pe unii să te bârfească şi să te considere inamicul lor numărul 1. Nu le place să fie în preajma ta, căci îi eclipsezi şi le furi toată atenţia. De aceea, preferă să nu îţi fie prieteni şi să îţi declare război.

Rac

Unii ajung să te urască tocmai pentru că eşti o persoană foarte atentă şi grijulie, însă nu trebuie să acorzi importanţă gurilor rele. Chiar dacă te bârfesc şi iau în derâdere sensibilitatea ta, încearcă să nu te laşi afectată şi să nu te schimbi.

Leu

Dragostea pentru tine însăţi îi scoate din minţi pe cei care nu te suportă şi îi fac să vorbească mereu pe la spatele tău. Fii atentă ce prieteni îţi faci, căci s-ar putea ca în cercul tău restrâns să se regăsească persoane foarte invidioase.

Fecioară

Nimeni nu suportă să îţi fie alături tocmai din pricina perfecţionismului tău. Deşi unii te admiră pentru că eşti o persoană complexă, altora le este frică de precizia ta şi de regulile tale stricte. Nu te lăsa doborâtă, căci stârneşti invidie oriunde ai merge.

Balanţă

Deşi eşti sociabilă şi cu simţul umorului, duşmanii te bârfesc pentru că îşi doresc ce e al tău. Fie că e vorba de lucrurile materiale, fie că e vorba de calităţile tale intrinseci, se pare că cei mai mulţi dintre ei îşi doresc cu ardoare ceva special ce tu ai.

Scorpion

Nu obişnuieşti să ai încredere în oricine şi bine faci, căci mulţi îţi zâmbesc în faţă, iar pe la spate povestesc altora despre cât eşti de nesuferită şi de singuratică. Dacă observi că cineva te bârfeşte, cu siguranţă nu vei sta pe gânduri şi vei ataca în mod brutal.

Săgetător

Oamenii nu suportă că eşti prea directă şi spui lucrurilor pe nume. Şi foarte bine faci, căci e mai bine să spui adevărul decât să te prefaci. Unii dintre ei se vor preface, dar te vor bârfi pe la spate, imediat ce pleci, aşa că ai grijă ce fel de secrete alegi să le împărtăşeşti.

Capricorn

Unii vorbesc cât de plictisitoare poţi fi, însă nu îi lua în seamă şi fă-ţi treaba în continuare. Chiar dacă eşti mai docilă de fel şi îţi place să munceşti mult, asta nu înseamnă că nu eşti o persoană demnă de apreciat. Paradoxal, invidia multora te va ridica, atunci când te aştepţi mai puţin.

Vărsător

Eşti o persoană creativă, talentată şi dornică de a învăţa lucruri noi, iar oamenii nu suportă competiţia. Au impresia că tu vei fi câştigătoarea şi încearcă, deseori, să îţi pună beţe în roate. Zâmbeşte tuturor şi încearcă să nu te îndepărtezi de la obiectivele tale.

Peşti

Emotivitatea ta crescută devine subiectul principal de bârfă al persoanelor care nu te suportă, însă încearcă să ţii fruntea sus şi să nu laşi răutăţile să îţi strice ziua. În fond, doar cei mai buni dintre noi ajung subiect de bârfă.

Mai multe