Carlos Reygadas – invitat de onoare la Les Films de Cannes à Bucarest

6 septembrie 2018   Evenimente

Les Films de Cannes à Bucarest, festivalul care aduce în România, din 2010, cele mai importante filme ale anului în prezenţa unor autori reputaţi, va avea loc anul acesta între 19 şi 28 octombrie în Bucureşti - Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinemateca Union - şi în alte şapte oraşe din ţară.

Invitatul de onoare al ediţiei a 9-a a festivalului este regizorul mexican Carlos Reygadas, care ieri şi-a prezentat cel mai recent film al său, Our Time/ Nuestro tiempo, în premieră mondială la Festivalul de Film de la Veneţia. Descoperit şi multi premiat la Cannes, Carlos Reygadas este regizorul-fenomen care, cu doar cinci lungmetraje la activ, „poartă pe umerii săi, într-un veritabil one-man-show, noul val al cinematografiei mexicane” (Sight&Sound). Les Films de Cannes à Bucarest îi dedică o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate toate filmele de lungmetraj ale autorului.Our Time va avea premiera în România pe 21 octombrie la Cinema Pro, în prezenţa regizorului şi a Nataliei Lopez, scenaristă, editoare şi partenera regizorului în viaţa reală, care interpretează rolul principal feminin. Personajul principal masculin este jucat chiar de regizor. Reygadas este Juan, care trăieşte împreună cu soţia sa la o crescătorie de tauri de luptă. Cei doi au o relaţie deschisă, dar când femeia se îndrăgosteşte de alt bărbat, Juan trebuie să împace realitatea cu propriile aşteptări. Pentru prima oară Reygadas este regizor, producător, scenarist, actor şi editor la propriul film. Proiecţia va fi însoţită de un master-class deschis deopotrivă cineaştilor şi spectatorilor. La 31 de ani, Reygadas a părăsit cariera de jurist din serviciul diplomatic mexican pentru a urma calea filmului. A făcut patru scurtmetraje şi a debutat cu Japón, prezentat la Rotterdam, apoi la Cannes, unde a obţinut Menţiunea specială Camera d'Or, în 2002. În 2005, Reygadas a revenit la Cannes, în competiţie, cu cel de-al doilea lungmetraj, Battle in Heaven. Tot la Cannes, a câştigat Premiul Juriului pentru Silent Light, în 2007, şi Premiul pentru regie cu Post Tenebras Lux, în 2012. „Un film plin de surprize, cu o forţă lirică şi poetică care îl plasează detaşat în faţa oricărui alt debut”, scria The Guardian despre Japón, care spune povestea unui pictor deprimat care părăseşte Mexico City pentru un mic sat ascuns într-un canion. Acolo plănuieşte să se sinucidă, însă gazda lui, bătrâna şi credincioasa Ascen, îl învaţă, cu foarte puţine cuvinte, să iubească din nou viaţa. Battle in Heaven este o poveste la intersecţia dintre grotesc şi sacru. Reygadas continuă aici colaborarea cu directorul de imagine Diego Martinez Vignatti, iar „rezultatul nu ne captează atenţia, ci ne-o structurează, forţându-ne să păşim într-o lume totodată superbă şi terifiantă", citim pe The New York Times. Câştigător al Premiului Juriului la Cannes, în 2007, Silent Light, un omagiu adus lui Carl Th. Dreyer, spune povestea unei iubiri interzise în mijlocul unei comunităţi de menoniţi din Mexic. „Silent Light are bogăţia lui Terence Malick şi simplitatea transcedentală a lui Yasujiro Ozu”, scria criticul Peter Bradshaw în The Guardian despre filmul care „îl propulsează pe Reygadas direct în liga întâi a cinematografiei mondiale”. Post Tenebras Lux, al patrulea film semnat Carlos Reygadas, este o poveste semi-autobiografică despre un cuplu înstărit, cu doi copii, care renunţă la viaţa de oraş şi se mută într-o vilă în mijlocul naturii. Retrospectiva Carlos Reygadas va fi prezentată în cadrul secţiunii speciale Focus Mexic.Vă invităm să rămâneţi la curent cu cele mai noi ştiri despre ediţia 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest, urmărind site-ul filmedefestival.ro şi pagina oficială de Facebook. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română. Titlurile cu subtitrări şi în engleză sau franceză vor fi anunţate ulterior. Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro.

Mai multe