Farfuria cu minte – Seminar gratuit cu Simona Tivadar

5 aprilie 2018   Evenimente

„Farfuria cu minte înseamnă să mănânci echilibrat, ce-i trebuie organismului tău în acel moment şi ce-ţi face bine. Mi se pare groaznic să mănânci fără să-ţi fie foame. Cred că este foarte important să ştim că uneori avem nevoie de mai multe substanţe nutritive – când, spre exemplu, trecem prin perioade aglomerate. Haideţi să mâncăm nu doar natural, ci şi relaxat şi conştient. ”, spune Simona Tivadar, medic primar în diabet, boli de nutriţie şi metabolism.

Pe 14 aprilie, Simona Tivadar va vorbi despre alimentaţia sănătoasă – cum ne alegem ingredientele şi cum să le combinăm astfel încât să primim toţi nutrienţii de care avem nevoie. Despre cum ne dăm seama care sunt nevoile organismului nostru şi cum să ne adaptăm dieta în funcţie de cât de aglomeraţi, obosiţi sau relaxaţi suntem.

Seminarul are loc de la ora 11.00 la 13.00, în Sun Plaza, la etajul 1, între zona de restaurante şi cinema. Intrarea este gratuită, dar trebuie să te înscrii completând formularul de aici: https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/. Seminarul va fi transmis live pe Facebook. Toţi participanţii la seminar vor primi din partea organizatorilor ultima carte a Simonei Tivadar, „Medicină, nutriţie si bună dispoziţie”, medic specialist în boli de nutriţie şi diabet. Dacă te înscrii la seminar, te rugăm să ajungi cu 10-15 minute înainte de ora începerii seminarului (11.00), pentru a te putea înregistra.

Sun Talks sunt seminarii create, organizate şi găzduite de Sun Plaza. Temele de discuţie sunt alese de clienţii Sun Plaza şi au fost, de-a lungul vremii de la nutriţie la astrologie, de la beauty la fashion şi chiar organizare de nunţi. Printre speakeri s-au numărat până acum Ioana Macoveiciuc, Melania Medeleanu, Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Lena Criveanu, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Parvu, Răzvan Pascu.

Partenerii media sunt: www.clikcpentrufemei.ro, www.perfecte.ro şi www.divahair.ro.

Mai multe