Motivul pentru care eşti singură în funcţie de zodie
Vrei să ştii de ce rămâi mereu singură şi nu ai prieteni şi nici iubit? Ei bine, dacă eşti o fire impulsivă şi spui multe la nervi, s-ar putea ca nimeni din jurul tău să nu îţi mai fie alături la bine şi la greu. Află cum stai la capitolul prietenie, în funcţie de zodia din care faci parte.
Berbec
Îţi place să fii dominatoare, iar acest lucru nu este benefic pentru o prietenie, dar nici pentru o relaţie. Unii te consideră mult prea rebelă şi dificilă, motiv pentru care preferă să nu se implice.
Taur
Unii nu te plac pentru că te consideră mult prea serioasă. Nu îţi place ca cineva să îţi pună întrebări sau să încerce să afle lucruri noi despre tine, ca şi cum ai avea mereu ceva de ascuns. Eşti o fire misterioasă, iar cei mai mulţi dintre prieteni s-au săturat să te descopere.
Gemeni
Ai o personalitate duală, motiv pentru care atunci când vei fugi după doi iepuri, nu vei prinde niciunul. Aşa se întâmplă de fiecare dată când preferi să joci dublu, să minţi şi să ascunzi adevărul. Prietenii, dar mai ales partenerul de viaţă încheie relaţia cu tine din motive de nesiguranţă.
Rac
Eşti o persoană sceptică de fire şi nu ai încredere în nimeni, aşa că preferi să îţi trăieşti restul zilelor mai degrabă în singurătate decât înconjurată de prieteni. Te-ai obişnuit cu puţini oameni lângă tine şi nici nu ai nevoie de mai mult. Unii te consideră o ciudată.
Leu
Orgoliul tău imens îi face pe cei care în trecut îţi erau prieteni să îţi devină duşmani. O mulţime de oameni te invidiază pentru felul tău de a fi şi te consideră mult prea lăudăroasă. Ar fi bine să îi observi de la început pe cei care sunt falşi şi să te îndepărtezi chiar tu de ei.
Fecioară
Eşti renumită pentru tendinţa ta de a critica orice, motiv pentru care nimeni nu te suportă. Gândirea ta e diferită de a celorlalţi şi foarte rar reuşeşti să rezonezi cu cineva. Partenerul de viaţă te consideră mult prea complexă pentru el, prin urmare ajunge să se îndepărteze de tine.
Balanţă
Lumea nu te place pentru că nu ai destul curaj să spui în faţă ceea ce simţi. Pe unii dintre ei îi răneşti prin simpla ta tăcere sau prin faptul că nu eşti în stare să acţionezi atunci când trebuie. Ori se îndepărtează de tine, ori îţi rămân alături, dar te privesc cu alţi ochi.
Scorpion
Îţi recunoşti defectele şi ştii că oricine are câte unul, însă prea multă sinceritate îi poate speria pe cei din jurul tău. Nu spune totul deodată despre tine şi viaţa ta, căci rişti ca aceştia să se sperie şi să te părăsească.
Săgetător
Firea ta spontană îi face pe ceilalţi să nu poată ţine pasul cu tine, mai ales dacă eşti implicată într-o relaţie. Nu stai niciodată într-un singur loc, iar acest lucru te forţează să faci promisiuni deşarte, pe care ştii că nu le vei îndeplini. Astfel, partenerul nu ştie dacă se poate baza pe tine sau nu, căci nu îi dai niciun motiv de încredere.
Capricorn
Eşti puţin egoistă când vine vorba de propria persoană, iar pe ceilalţi care te-au ajutat nu îi bagi deloc în seamă, ba chiar uiţi de momentele în care ţi-au fost alături. Şi pentru că nu îţi stă în fire să fii recunoscătoare, mulţi aleg să încheie orice socoteală cu tine şi să te şteargă din viaţa lor, căci nu ai fost acolo să întinzi o mână de ajutor la nevoie.
Vărsător
Motivul pentru care eşti încă singură este acela că nu dai voie nimănui să intre în inima ta. Ai pus o barieră pe care nimeni nu o poate spulbera şi ai tendinţa să devii din ce în ce mai rece, chiar şi cu cei care ţin la tine. Tu ştii că faci acest lucru doar pentru că nu îţi doreşti să pari vulnerabilă în faţa lor, dar eşti conştientă şi că faci o mare greşeală.
Peşti
Motivul pentru care eşti mai mereu singură este că nimeni nu reuşeşte să te înţeleagă ca om, să perceapă ceea ce simţi sau să se pună în locul tău. Ţi-ai construit o lume după tipare bine stabilite şi trăieşti în globul tău de sticlă, fără ca nimeni să te poată atingă vreodată.
Sursă foto: www.alpha.wallhaven.cc