Iată care sunt cele mai dificile zodii

15 august 2017   Ghid de viață

Nimeni nu e uşor de înţeles, cu atât mai puţin la prima vedere, însă depinde de fiecare în parte cum reuşeşte să îşi atragă simpatizanţi. În funcţie de semnul zodiacal, există unii nativi care nu doar că nu sunt flexibili, ci devin chiar extrem de dificili, pe măsură ce îi cunoşti.

BĂRBAŢI

Berbec, încăpăţânare născută din orgoliu

Bărbatul Berbec poate fi mai încăpăţânat ca un catâr, asta pentru că îi place să aibă mereu dreptate şi nici nu recunoaşte când greşeşte. Firea lui impulsivă îl determină să acţioneze din instinct, fără să cântărească lucrurile, şi are tendinţa să ia decizii pe care, mai târziu, să le regete. Din cauza orgoliului său, riscă să îşi piardă până şi cei mai buni prieteni, iar eşecurile în dragoste nu reprezintă ceva nou pentru el. Este considerat un om dificil, mai ales atunci când vine vorba de reguli pe care trebuie să le respecte. Nu suportă să aibă şefi şi îşi doreşte să fie lider în toate.

Scorpion, autoritate exagerată

Extrem de gelos şi foarte suspicios, bărbatul Scorpion îţi poate transforma viaţa într-un coşmar, dacă nu eşti de acord cu ceea ce spune. Firea lui autoritară şi capricioasă te va pune pe jar, iar sentimentele îţi pot fi cu uşurinţă rănite, căci atunci când îşi propune un obiectiv, nu se lasă până nu-i iese. Dacă e implicat într-un conflict, cuvintele lui sunt asemenea unor săgeţi otrăvitoare şi cu greu îşi stăpâneşte furia, aşa că mai bine îi eşti prieten decât să îi fii duşman. Pe plan amoros, bărbatului Scorpion îi place să domine şi să îşi construiască o relaţie după bunul plac, fără ca dorinţele partenerei sale să conteze prea mult. Niciodată nu vei reuşi să îl cunoşti în totalitate, căci îi place să îşi ţină bine ascunse secretele. La locul de muncă, bărbatul născut în zodia Scorpion îşi spulberă instant concurenţa şi nici nu vrea să audă că există cineva mai bun ca el.

Capricorn, superficialitate şi capricii

Deşi este raţional şi calculat, nativul Capricorn forţează răbdarea celor din jur. Din cauza capriciilor sale, el îşi poate câştiga imediat antipatia semenilor. Nu se poate să nu aibă ceva de obiectat în legătură cu ceilalţi şi nu suportă să facă compromisuri. În relaţia de cuplu, nativul Capricorn nu îşi pune sentimentele pe tavă de la început, ci aşteaptă ca partenera să îşi demonstreze mai întâi afecţiunea. Scump la vorbă, bărbatul Capricorn nu este foarte sociabil, iar pentru unii, nu este demn de încredere.

Taur, pretenţii peste măsură

Nativa Taur este extrem de pretenţioasă atunci când vine vorba de prieteni. Ea nu iese cu oricine şi pretinde că e selectivă, dar, uneori, cere de la ceilalţi mai mult decât ar merita. Mofturoasă mai ceva ca un copil, femeia Taur este indecisă, acţionează după primul impuls şi nu se gândeşte prea mult la consecinţe. Când intră în polemici, se enervează cu uşurinţă şi îi poate jigni pe cei care o apreciază. Simte că trebuie să îşi valideze cu orice preţ punctul de vedere, deşi nu are întotdeauna argumente fundamentate, iar o ceartă cu o femeie Taur poate dura ore întregi, pentru că ea ţine la supărare.

Gemeni, o duzină de tertipuri

Isteaţă şi descurcăreaţă, femeia Gemeni ştie să ţină frâiele unei vieţi de succes, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Oriunde merge, ea impune respect, însă nu este privită întotdeauna cu admiraţie. Din cauza dualităţii sale, ea poate fi o persoană foarte dificilă şi greu de înţeles. Mai mult decât atât, ea nu este cea mai fidelă parteneră, motiv pentru care relaţiile sau căsnicia ei se termină prost. Îi place să flirteze cu alţi bărbaţi şi intră cu uşurinţă în jocul seducţiei. Minte cu nonşalanţă şi nu se sfieşte să greşească. În fond, lucrurile care îi sunt interzise o atrag cel mai mult.

Fecioară, perfecţionismul dus la extrem

Deşi are multe calităţi şi un suflet mare, femeia Fecioară se numără printre cele mai dificile semne zodiacale, motiv pentru care viaţa alături de ea este o provocare până şi pentru cel mai răbdător bărbat. Fire perfecţionistă, ea îşi doreşte ca totul să fie pus la punct, până la cel mai mic detaliu şi e în stare să ceară şi imposibilul de la apropiaţii săi. De aceea, nu este înconjurată de foarte mulţi prieteni. De multe ori, riscă să intre în conflicte pe teme legate de gestionarea banilor. Deşi este o persoană cu picioarele pe pământ, extrem de raţională, caracterul ei o face să cadă în capcana propriilor iluzii. În relaţiile de cuplu, nativa Fecioară poate părea rece, în funcţie de stările pe care le are şi cu greu îşi arată sentimentele faţă de persoana iubită. Nu mai vorbim de tendinţa de a-i critica pe ceilalţi, un obicei care îi afectează relaţiile cu cei din jur.

Mai multe