Obsesiile secrete ale zodiilor

26 iulie 2017   Ghid de viață

Fiecare nativ ascunde unul sau mai multe secrete şi, de cele mai multe ori, are o latură misterioasă a personalităţii sale. Unii dintre ei îşi doresc cu ardoare anumite lucruri, astfel încât ele ajung să se transforme în cele mai puternice obsesii. Află care sunt obsesiile secrete ale zodiilor şi cum se manifestă. 

Berbec

Pentru nativul Berbec, cea mai puternică dorinţă este aceea de a câştiga totul în viaţă. Fie că e vorba de bani sau alte foloase, nativul îşi va folosi abilităţile şi va recurge chiar şi la compromosuri pentru a-şi atinge obiectivele. Pentru el, un premiu are mai mult decât o valoare simbolică.

Taur

Fire nesătulă, nativul Taur nu se mulţumeşte cu puţin. Deşi nu recunoaşte, cea mai mare obsesie a sa e legată de plăcerile lumeşti precum mâncarea, sexul sau hainele. Adoră lucruile materiale şi pe cele care îi scot la iveală latura hedonistă.

Gemeni

Nativul Gemeni este mânat de curiozitate, astfel că îi place să descopere lumea şi să îşi creeze obsesii faţă de persoanele pe care le întâlneşte. Atunci când cineva îi cade cu tronc şi îi pătrunde adânc în minte, cu greu reuşeşte să scape de obsesie. Din nefericire, nu este o persoană fidelă în dragoste iar personalitatea sa duală îl face să fie un personaj de neîncredere.

Rac

Personalitate sensibilă, nativul Rac îşi transformă fobiile în adevărate obsesii. În interiorul său pot exista conflicte puternice pe care numai el le poate înţelege. Din cauza temerii sale, poate deveni paranoic, motiv pentru care ar fi bine să îşi depăşească fricile. Va reuşi acest lucru doar dacă are alături prieteni de nădejde.

Leu

Nativului Leu îi place să domine aşa că nu se va opri până nu va avea ce este al său. Deşi luptă din greu pentru a-şi atinge ţelurile, atunci când obţine ceea ce îşi doreşte, se plictiseşte foarte repede, ba chiar renunţă. Din acest motiv, nativul Leu este mereu dezamăgit şi îşi pierde rapid interesul.

Fecioară

Critică şi mereu atentă la detalii, cea mai mare obsesie a nativului Fecioară este legată de ordine. Îi place să fie totul în ordine, altfel nu ar putea să gândească raţional. Pentru a nu-i strica dispoziţia, e important să îi înţelegi gândurile şi să respecţi cu sfinţenie ceea ce spune. Altfel, rişti să devii cel mai mare duşman.

Balanţă

A-i crede că o persoană atât de echilibrată precum nativul Balanţă nu are obsesii. Ei bine, se pare că dincolo de proporţionalitatea sa, el poate avea cele mai ascunse gânduri. Unul dintre acestea se referă la aspectul său fizic, de care este pur şi simplu înnebunit. Nu ar ieşi din casă fără să fie aranjat nici măcar în cea mai proastă zi. Fire tipicară, nativul Balanţă se va ferchezui cât timp e nevoie pentru a se asigura că are o imagine soră cu perfecţiunea.

Scorpion

Fire misterioasă, nativul Scorpion are o pasiune pentru lucrurile mai puţin ştiute, oculte chiar. Pentru el, acest obicei se poate transforma cu uşurinţă într-o obsesie. Îi place să facă parte din secte şi să se ocupe de lucruri ce ţin de magie sau vrăjitorii. Dacă îşi propune să decifreze un limbaj, îşi va da toată silinţa să se comporte ca un adevărat maestru.

Săgetător

Pe nativul Săgetător îl fascinează lumea înconjurătoare şi informaţiile pe care le obţine de la ea, motiv pentru care aceasta este şi cea mai adâncă obsesie a lui. Îi place să cunoască cât mai mult, ba chiar devine extrem de nervos dacă cineva îi ascunde ceva. Nu suportă să i se omită aspecte pe care le consideră relevante şi vrea ca totul să îi fie arătat de la bun început.

Capricorn

Nativul Capricorn este obsedat de control, aşa că dacă îl ai ca prieten, pregăteşte-te să îţi controleze întreaga viaţă. Îi place să fie atotştiutor şi să conducă totul din umbră. Are pretenţia să i te supui şi să îl asculţi până la capăt, chiar şi atunci când nu eşti de acord cu ideile sale. Este un partener greu de suportat, mai ales de către o persoană mai libertină.

Vărsător

Personalitate aparte a zodiacului, nativul Vărsător este obsedat de ideile sale inovatoare, artistice, de viziunile sale diferite asupra vieţii. Deşi nu are întotdeauna dreptate, îi place să viseze şi nu se consideră la fel ca ceilalţi. Din prea multă aroganţă, îşi poate pierde cercul de prieteni, motiv pentru care e bine să îşi păstreze modestia şi să nu îşi afişeze peste tot modul de a gândi.

Peşti

Nativul Peşti trăieşte şi el într-o altă lume, pe care şi-a construit-o după bunul plac. Obsesia lui este legată de lucrurile care îi stârnesc admiraţia şi contemplarea, drept pentru care le va aduna toată viaţa în propriul său Univers. De multe ori, se va răzgândi asupra lor şi va trece de la o stare la alta, însă acest obicei nu îl va afecta prea mult. Cu greu renunţă la concepţiile sale şi preferă să trăiască de unul singur decât într-o companie proastă.

Sursă foto: www.stylenews.gr

Mai multe