Aşa scapi de inesteticele puncte negre
Oricât de bine ţi-ai curăţa faţa, punctele negre pot apărea pe ten când nici nu te-aştepţi. Se aseamănă foarte mult cu punctele albe de grăsime, fiind amândouă comedoame, formate din sebum şi celule moarte, blocate în interiorul foliculilor de păr. Contrar denumirii pe care o poartă, punctele negre pot fi şi de culoare galbenă, însă, chiar şi-aşa, aspectul lor este inestetic.
Mituri despre punctele negre
Dacă le ai, nu te gândi că acest lucru se întâmplă din cauză că nu ţi-ai curăţat bine faţa. Sunt o mulţime de factori care pot duce la apariţia punctelor negre şi vei vedea că deşi foloseşti produse de exfoliere a tenului, rezultatele întârzie să apară.
Zonele cele mai predispuse
Punctele negre pot apărea pe orice zonă a feţei, cel mai des pe nas, frunte şi bărbie. Există şi persoane care au şi în alte zone precum urechile, umerii sau pe spate, însă mai rar. Atât punctele negre, cât şi cele albe, se pot forma în orice parte a corpului care are foliculi de păr.
Cum scapi de ele
Chiar dacă poate părea tentant sa îi cureţi pe cont propriu, acest lucru nu este recomandat, căci poţi agresa pielea prin presarea incorectă sau poţi irita tenul din cauza microbilor care se află pe degete. În schimb, alege produse care conţin ingrediente care te pot ajuta să scapi de punctele negre precum retinolul, acidul salicilic, acidul glicolic sau o combinaţie dintre cele două. Acestea ajută la îndepărtarea celulelor moarte şi uleiului care astupă foliculii de păr, fiind exfolianţi chimici. De asemenea, poţi folosi benzi de eliminare a punctelor negre sau poţi merge la dermatolog, care ţi le va îndepărta manual.
Poţi preveni apariţia punctelor negre?
Dacă le-ai eliminat cu succes şi tenul tău este curat acum, cu siguranţă te întrebi dacă există o metodă care poate preveni apariţia punctelor negre noi. Din păcate, răspunsul este nu. Sunt persoane care au pori mai mari decât celelalte, în special cele cu tenul uleios. Ce poţi face este să ai grijă ca porii să nu se mai astupe, evitând să îţi atingi faţa cu mâinile, curăţând periodic ecranul telefonului mobil şi prin exfolierea tenului, o dată pe săptămână.