Au aparut imaginile oficiale de la nunta fostului Principe Nicolae cu Alina Binder
Weekendul trecut, fostul Principe Nicolae s-a căsătorit cu Alina Binder. Nunta celor doi a avut loc la Sinaia şi a fost desprinsă din basme. Chiar dacă lui Nicholas Medforth-Mills i-a fost retras titlul de principe în 2015, sângele apă nu se face. Tocmai din acest motiv nunta celor doi a fost ca una regală.
Şi acum, la câteva zile de la fericitul eveniment, au apărut imaginile oficiale de la nunta fostului Principe Nicolae cu Alina Binder. La nunta celor doi au participat peste 250 de persoane.
Mulţi au fost invitaţi cu sânge albastru din 30 de ţări ca Australia, Africa de Sud, Argentina, Belgia, Franţa, Italia, Portugalia, Ungaria, Germania.
„Avem altfel de emoţii acum, uitându-ne în urmă şi văzând cum a ieşit evenimentul şi ce amploare a avut, suntem emoţionaţi de tot ajutorul pe care l-am primit. Mă bucur foarte mult că sora mea a venit şi a fost alături de noi în acest moment special.
A fost foarte trist că familia mea nu a venit, dar am o familie nouă acum şi sper că vom avea o legătură cu familia mea în viitor, dar o am pe Alina, am socrii foarte drăguţi şi sunt foarte norocos că acum sunt alături de familia Alinei.
A fost o tristeţe pentru noi că Familia Regală nu au fost alături de noi, dar noi suntem alături de ei şi sper că putem avea un proiect, sau mai multe proiecte în comun cu ei, pentru viitorul ţării noastre.
Este o surpriză unde vom merge în luna de miere, dar vom sta în România pentru mai multe zile şi anul viitor vom avea o călătorie mai lungă. Începem luna de miere în ţară, în România, ţara noastră”, a declarat presei fostul Principe Nicolae după nuntă.
Foto: nicolaealromaniei.ro