Cei mai permisivi părinţi de la Hollywood. Kristen Bell: „Dacă face o criză, e jenant pentru copil, nu pentru mine‟
Unii părinţi celebri sunt extrem de stricţi şi le limitează accesul la tehnologie copiilor sau se concentrează pe disciplinarea acestora. Alţii aleg o abordare mai relaxată, dar nu neapărat în sensul că-i răsfaţă, ci mai degrabă le oferă libertatea de a lua decizii.
Nu-i un lucru rău să-i înveţi pe copii independenţa şi să le dai încrederea de a face propriile alegeri, dar pentru mulţi părinţi este dificil să pună în practică. Ocaziile pe care le are un copil de a-şi dezvolta independenţa sunt importante pentru crearea stimei de sine, perseverenţei şi toleranţei la frustrare. Mulţi părinţi celebri au decis să adopte o abordare mai permisivă. De pildă, actorul Will Smith şi soţia sa, Jada Pinkett, le oferă copiilor „libertatea de a fi cine sunt‟, iar Alanis Morrisette crede în creşterea ataşamentului parental.
Mulţi alţi părinţi, ca Tori Spelling, dorm împreună cu copiii lor ca o modalitate de a forma o legătură mai strânsă sau, precum Kristen Bell, au permis copiilor să treacă la o nouă etapă din viaţa lor, cum ar fi înţărcarea, fără să pună presiune pe ei. Acest tip de parenting poate fi diferit de acela cu care ne-am obişnuit mulţi dintre noi, dar pare să fie o alegere bună pentru aceşti părinţi de la Hollywood.
Fetiţa actriţei Kristen Bell purta scutece noaptea chiar dacă trecuse de 5 ani
În trecut, Kristen Bell a recunoscut că adoptă o abordare relaxată în educaţia copiilor ei, Lincoln (8 ani) şi Delta (7 ani: „Nu am dormit împreună decât în primele săptămâni. Lincoln doarme bine singură, iar eu am alăptat-o până când a decis ea că vrea să se oprească. Cu siguranţă, îi acord timp, astfel încât, atunci când ea nu va mai fi în centrul universului tuturor, când mai creşte puţin, să nu aibă impresia că a fost detronată.”
Actriţa a mai vorbit despre abordarea ei relaxată, centrată pe copil şi când le-a spus tuturor într-un episod din #Momsplaining în 2020 că fiica ei de 5 ani şi jumătate poartă încă scutece noaptea. Într-un interviu din 2017, a mărturisit că nu are probleme cu crizele copiilor: „Dacă face o criză la magazin, e janant pentru copil, nu pentru mine. De fapt, asta n-ar trebui să mă facă să mă simt într-un anumit fel. Se va comporta aşa cum se comportă un copil şi nu voi lăsa asta să se reflecte asupra mea sau să mă doboare. Asta n-ar trebui să mă facă să mă simt ruşinată‟.
Tori Spelling: „Copiii dorm cu câinii în patul meu‟
Într-un interviu cu dat în 2021, Tori Spelling a recunoscut că patru dintre cei cinci copii ai ei dorm cu ea. „Ştii ce, chiar acum copiii şi câinii mei dorm în patul meu!‟, a spus ea. Spelling a explicat faptul că Liam (14 ani), Stella (13 ani), Hattie (10 ani) şi Finn (9 ani) şi Beau (4 ani) au dormit în patul ei de când soţul ei Dean McDermott era plecat la filmări. „A fost plecat timp de şase luni la filmări în altă ţară şi toţi au rămas cu mine. Aşa că, în prezent, mai am patru în dormitor cu mine, care încă nu s-au întors în camerele lor”, a povestit actriţa cunoscută pentru rolul din „Beverly Hills, 90210‟. Tot anul trecut, într-un interviu pentru publicaţia „People‟, ea declara că a renunţat la „presiune şi vinovăţie” ca părinte: „Atât timp cât sunt fericiţi, sănătoşi, iubiţi, eu spun la sfârşitul zilei, eu spun că, indiferent de treburile neterminate, mâine este o nouă zi‟.
Celine Dion: „Îi dau mai mult spaţiu‟
Când vine vorba de creşterea fiilor ei, René-Charles (20 ani), Eddy (11 ani) şi Nelson (11 ani), Celine Dion este un părinte permisiv. Într-un interviu pentru din 2019, cântăreaţa a vorbit despre René-Charles, care avea 18 ani atunci: „Este un adolescent normal, care creşte, încearcă lucruri, explorează şi cred că aşa ar trebui să fie. Uneori, încerci să-i îmbrăţişezi pe copii, alteori să-i ajuţi să-şi găsească calea, dar ei trebuie să-şi găsească singuri drumul‟, a spus ea şi a adăugat: „Ca orice adolescent, trebuie să încerce lucruri pentru că, dacă îi refuzi multe, le vor face oricum în continuare. Aşa că îi dau mai mult spaţiu. Am încredere în el. Face lucruri cu care nu sunt neapărat de acord, dar, din moment ce îşi foloseşte inteligenţa, eu am încredere în el‟.
Will Smith şi Jada Pinkett Smith: „Nu poţi fi niciodată fericit fiind ceea ce nu eşti‟
Will şi Jada Smith au doi copii, pe Jaden (23 de ani) şi Willow (21 de ani), iar actorul mai are un fiu mai mare, pe Trey (29 de ani). Cuplul este cunoscut pentru stilul lor parental total relaxat. Într-un interviu din 2016, el a spus: „În primul rând, nu dau sfaturi pentru părinţi. Cea mai mare responsabilitate umană este de a aduce pe lume o fiinţă. Cel mai mare dar pe care îl pot oferi copiilor mei este libertatea de a fi cine sunt ei. Jada şi cu mine îi încurajăm să fie ceea ce sunt, pentru că nu poţi fi niciodată fericit fiind ceea ce nu eşti‟.
Citeşte şi:
Părinte sever vs părinte permisiv. Sunt avantaje şi dezavantaje de ambele părţi
Angelina Jolie nu se consideră mamă perfectă: “Mă întreb adesea dacă fac şi spun ce trebuie”
Pe de altă partea, ea a declarat: „Există multe moduri diferite de a fi mamă, nu există un mod anume de a fi mamă. Deci, ca mamă şi ca femeie, cred că este foarte important să încerci să-ţi susţii copiii, să le permiţi să se dezvolte singuri şi să devină cine cred că ar trebui să fie‟.
Alanis Morissette: „Trebuie să fim în acord unul cu celălalt‟
În timp ce părinţii încercau să-şi dea seama cum să-şi ajute copiii să înveţe acasă în timpul pandemiei de COVID-19, Alanis Morrisette era deja expertă. Într-un interviu pentru „Vanity Fair‟, din 2020, cântăreaţa, mamă a trei copii (Ever, 11 ani, Onyx, 5 ani, şi Winter, 2 ani), spunea că îi lasă pe ei să decidă cum învaţă cel mai bine: „Ceea ce fac cu copiii mei este să-i privesc în ochi. Pentru mine, parenting-ul prin ataşament este, la un nivel foarte elementar, contact vizual, piele pe piele, receptivitate, blândeţe. Trebuie să fim în acord unul cu celălalt, altfel ni se face dor unul de celălalt şi nu există nicio şansă pentru acea conexiune profundă care îi va însoţi întreaga lor viaţă‟.
Morissette este genul de părinte care nu pierde nicio ocazie de a le satisfacece setea de cunoaştere: „Dacă se trezeşte vreodată unul în miezul nopţii şi-mi pune o întrebare, nu-l voi refuza, pentru că acela este momentul în care poate să afle despre dinozauri sau altceva‟.