Combate ridurile din jurul ochilor cu uleiuri esenţiale

19 octombrie 2017   Viață de vedetă

Ridurile de expresie sunt primele care devin vizibile în urma procesului de îmbătrânire. Atât liniile fine, cât şi ridurile pot fi combătute cu produse care sporesc nivelul de îngrijire a pielii. Unele dintre cele mai eficiente sunt uleiurile esenţiale.

Multe uleiuri esenţiale sunt ingrediente de bază în produsele destinate îngrijirii pielii. Datorită proprietăţilor antioxidante puternice, vitaminelor şi altor substanţe nutritive, uleiurile esenţiale au capacitatea de a preveni şi combate liniile fine şi ridurile, lăsând pielea radiantă şi tânără.

Important: testează orice ulei pe piele înainte de a-l aplica pe faţă!

Iată care sunt uleiurile esenţiale pe care le poţi folosi pentru prevenirea şi combaterea ridurilor!

Uleiul esenţial de tămâie

Pune într-un bol o linguriţă de ulei esenţial de tămâie şi 4-5 picături de ulei esenţial de nucă de cocos. Amestecă şi apoi aplică pasta obţinută pe zona din jurul ochilor. Lasă-o să acţioneze 10-15 minute, după care clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul natural o dată pe săptămână.

Uleiul esenţial de lemn de santal

Pune într-un vas două picături de ulei esenţial de lemn de santal, apoi amestecă-l cu o jumătate de lingură de ulei de măsline. Aplică pasta pe zona afectată de linii fine, masând uşor prin mişcări circulare, blânde. Lasă uleiurile să acţioneze 10 minute, după care clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul de două ori pe săptămână.

Uleiul esenţial de muşcată (Geranium)

Amestecă două picături de ulei esenţial de muşcată cu puţină cremă hidratantă (poate fi cea pe care o foloseşti tu). Întinde crema pe zona din jurul ochilor şi gurii, las-o să acţioneze 10 minute şi apoi şterge cu o dischetă demachiantă excesul. Repetă tratamentul o dată pe săptămână.

Uleiul esenţial de lavandă

Pune într-un bol 2-3 picături de ulei esenţial de lavandă, o jumătate de lingură de iaurt şi 2 linguriţe de ulei esenţial de nucă de cocos. Amestecă, apoi aplică pe piele masca obţinută. Las-o să acţioneze până se usucă. Clăteşte cu apă călduţă.

Uleiul esenţial de avocado

Amestecă 2-3 picături de ulei esenţial de avocado cu o jumătate de lingură de gel de aloe vera. Aplică pasta obţinută pe zona afectată de linii fine şi riduri, apoi clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul de două ori pe lună.

Mai multe