Cum l-a „descoperit” Randi pe Edward Sanda

30 ianuarie 2018   Viață de vedetă

Povestea lui Edward Sanda seamănă cu un film de la Hollywood: iată cum l-a descoperit Randi pe Edward şi cum l-a transformat în vedetă peste noapte.

În urmă cu ceva ani, când era doar un adolescent cu vise mari, Edward Sanda l-a cunoscut pe Randi şi i-a spus cât de mult îşi doreşte să cânte. Randi a văzut potenţial în el, dar pentru că era doar un copil pe atunci, l-a sfătuit să îşi perfecţioneze tehnica vocală şi să înveţe să cânte la un instrument. Abia apoi să se gândească la o carieră în industria muzicală. Edward a muncit mulţi ani pentru a-şi îmbunătăţi tehnica vocală şi pentru a învăţa să cânte la chitară, iar anul trecut, Randi l-a adus în echipa Famous Production. Succesul a venit instantaneu, iar videoclipul noii sale piese vorbeşte despre asta.

Noul videoclip, inspirat de propria viaţă

Videoclipul piesei Haine scumpe este inspirat din viaţa sa, arătând cum Randi se decide să îl semneze la Famous Production, casa lui de producţie muzicală, şi reuşeşte să îl propulseze pe culmile celebrităţii.

La doar 19 ani, Edward a devenit artistul momentului. Piesa lui de debut, Doar pe a ta (feat. Ioana Ignat), a provocat frenezie în rândul ascultătorilor. A intrat în topul celor mai difuzate piese pe radio şi TV, fiind no. 1 luni la rând. Este cea mai descarcată piesa românească de pe iTunes şi cea mai căutată melodie românească prin Shazam. În toamna lui 2017 a primit şi trofeul Media Music Awards - Best Shazam.

Cel de-al doilea single al său, Haine scumpe este compus de Şandor Biro, cel care a compus şi piesa "Doar pe a ta".

Despre noua piesă, Edward spune că:

Sper ca „Haine scumpe” să vă placă la fel de mult ca „Doar pe a ta”. Anul 2017 a fost extraordinar pentru mine, iar succesul de care s-a bucurat primul meu single mi-a permis să îmi văd visul cu ochii. Acelasi lucru vi-l doresc şi vouă – să vă vedeţi visurile devenite realitate!

Mai multe