Cum să arăţi senzaţional dezbrăcată în doar 2 săptămâni

6 martie 2018   Viață de vedetă

Deşi ai încredere în tine, atunci când trebuie să renunţi la haine, aceasta începe să se diminueze, din cauză că nu îţi place atât de mult cum arăţi. Aspectul pielii, celulita şi câteva kilograme în plus îţi dau ceva bătăi de cap. Ce e de făcut?

Pentru a deveni din nou încrezătoare şi mulţumită de felul în care arăţi, fie pentru a te simţi bine în intimitate, pe plajă sau atunci când te priveşti în oglindă, poţi apela la câteva trucuri care garantat vor da rezultate. Şi, unde mai pui, acest lucru se va întâmpla în mai puţin de două săptămâni. Iată ce ai de făcut!

Ai grijă la alimentaţie

Dacă zona abdomenului este cea care te face să nu te simţi confortabil dezbrăcată, trebuie să ştii că poate fi din cauza balonării, care afectează mai mult de 30% din populaţie. Pentru a preveni umflarea stomacului, evită să consumi fasole sau linte, deoarece acestea conţin zaharoză care contribuie la acumularea de gaze. Pe lista alimentelor pe care ar trebui să le eviţi se numără băuturile carbogazoase, broccoli sau grâul. Le poţi înlocui cu spanacul, castraveţii, salata şi cartofii dulci.

Exfoliază-ţi corpul

Prepară-ţi un scrub din ingrediente naturale precum cele din zaţ de cafea şi miere sau ulei de cocos şi zahăr brun. Masează cu el întreg corpul, cu mişcări circulare, insistând în zona coatelor şi a genunchilor, apoi clăteşte. Pielea ta va deveni mai moale şi mai fină la atingere.

Hidratează zilnic pielea

Atât din interior, bând cel puţin 2 litri de apă, cât şi din exterior, cu ajutorul cremelor hidratante. Cel mai bun moment al aplicării lor este imediat după duş, când pielea porii pielii sunt încă deschişi.

Aplică o cremă împotriva celulitei

Dacă şi tu te confrunţi cu aspectul inestetic de coajă de portocală în anumite zone ale corpului, aplică zilnic o cremă special destinată tratării acestei probleme. Rezultatele nu vor apărea peste noapte, de aceea este nevoie să fii consecventă. Aceasta va îmbunătăţi aspectul pielii, însă, din păcate, nu va reuşi să îndepărteze în totalitate celulita, însă aspectul va fi vizibil îmbunătăţit.

Colorează-ţi pielea cu autobronzant

Poate că n-ar strica să trişezi un pic şi să maschezi celulita, vergeturile şi cicatricile cu ajutorul unei creme autobronzante. Aceasta este cea mai sănătoasă variantă, în comparaţie cu mersul la solar, care poate fi dăunător. În plus, bronzul obţinut la solar sau natural, poate scoate în evidenţă defectele pielii.

Bea multă apă

Apa este cea care te ajută să ai o circulaţie bună, iar o circulaţie bună este cea care face corpul să arate bine, reparând ţesuturile şi dându-i un aspect frumos. Adevărul e că indiferent de cât de multe creme ai folosi sau de câte ore de sport ai face, dacă nu consumi suficientă apă, deshidratarea îşi va pune amprenta asupra corpului tău. Pentru o hidtratare puternică, nu ezita să bei zilnic apă de cocos.

:

Mai multe