Era mărimea S, dar tot i s-a spus să slăbească pentru a apărea în „Baywatch”. Reacția lui Carmen Electra
Actrița de 52 de ani a devenit cunoscută datorită rolului pe care l-a făcut în serialul „Baywatch”. Însă n-a fost ușor să-l obțină și să-l păstreze! Ce i s-a cerut pe platoul de filmare?
Carmen Electra a vorbit despre începuturile ei la Hollywood, ea devenind un nume cunoscut odată cu succesul serialului „Baywatch”, de la sfârșitul anilor ’90. Vedeta n-avea mai mult de 20 și ceva de ani atunci, iar experiența de-a face parte dintr-o distribuție atât de faimoasă a fost de-a dreptul memorabilă pentru ea.
Interpretând-o pe Lani McKenzie, actrița s-a bucurat de mare succes și a devenit o emblemă a frumuseții și a formei fizice desăvârșite, având în vedere că Electra era filmată cel mai avea într-un costum de baie minuscul care-i lăsa la vedere toate atuurile trupului ei perfect. Însă, la filmări, n-a fost totul numai lapte și miere. De fapt, încă din start i s-a pus în vedere un lucru care nu i-a picat deloc bine.
Fostul iepuraș Playboy a dezvăluit că șefii producției „Baywatch” i-au spus că era „prea grasă” pentru acest tip de serial, în care apăreau celebrii Pamela Anderson și David Hasselhoff. Care a fost reacția ei?
Ea n-a simțit niciodată nevoia să țină regim de slăbire: „Nu am avut niciodată vreun surplus mare de greutate, însă mi s-a spus că eram prea voluminoasă”, a declarat pentru Extra.
„Prindu-mă pe mine cum eram atunci, mi-am dat seama că nu eram deloc dolofană. Cu toate astea, ei tot veneau la mine să-mi spună să mă pun pe slăbit”, a continuat vedeta de la Holywood.
Carmen avea 57kg și era măsura S. Actrița n-a vrut să comenteze mai mult despre reproșurile care i-au fost aduse, limitându-se la a spune că trupul ei n-a fost niciodată voluminos, în niciun caz la acea vreme, când purta celebrul costum roșu, pe care-l deține și-n ziua de azi.
„Bineînțeles că mai am încă acel costum faimos! Mi l-am înrămat!”, a ținut Carmen Electra să precizeze. Ce-i drept, îi venea fosrte bine și nici noi nu simțim nevoia vreunui retuș fizic la silueta ei perfectă.
foto - Shutterstock, Baywatch