Freestay a lansat piesa “Dacă sunt lup”

17 ianuarie 2018   Viață de vedetă

Una dintre cele mai în vogă trupe din Romania, FreeStay, a lansat un nou single, „ Dacă sunt lup“. Desemnat ca fiind cea mai bună voce masculină a anului 2017, Florin Ristei, solistul trupei, îşi spune povestea vieţii prin intermediul celei mai recente piese lansate.

„Dacă sunt lup“ este o piesă puternică, ce ascunde un amalgam de emoţii prin care mulţi dintre noi trecem. Este o piesă de stare care ne transpune într-o poveste sinceră şi ne arată o altă faţetă a personalităţii lui Florin, un bărbat puternic şi asumat, dar în acelaşi timp, vulnerabil în faţa dragostei. Piesa a fost compusă de către Theea Miculescu, producţia muzicală a fost realizată de către Cătălin Tamazlicaru, Florin Ristei, Alex Antonescu (Zagga), Alin Ilieş şi Alin Teodorescu, iar de Mix şi Master s-a ocupat Mădălin Roşioru.„ Dacă sunt lup“ este povestea vieţii mele. Cu toţii avem acea piesă în care ne regăsim, iar eu sunt cu totul aici. Îmi place dragostea, dar aia frumoasă în care eşti liber. Nu aş putea să fiu îngrădit, să fiu nevoit să renunţ la libertate sau la activităţile mele. Eu le vreau pe toate, nu mă mulţumesc cu o parte”, declară solistul trupei, Florin Ristei.Videoclipul piesei, regizat de Alex Ceauşu, pune în valoare sentimentele de teamă, dar şi lupta interioară pecare fiecare dintre noi o duce în momentul în care trebuie să luăm o decizie importantă.Regizorul a creat o poveste dinamică, plină de emoţie, în care personajul principal, Florin Ristei, scoate în evidenţă neînsemnătatea lucrurilor superficiale ce nu îşi au loc între doi oameni care se iubesc şi care împărtăşesc aceleaşi sentimente.Trupa FreeStay este cunoscută şi apreciată pentru spectacolele live, unde muzica vorbeşte de la sine. Cu un public fidel, care îi urmează concert după concert, FreeStay a adunat milioane de vizualizări la piese precum „Trebuia să fii tu” (alături de Mahia Beldo), „Altfel de magie” sau „Cerşetori de iubire“. De asemenea, colaborarea lui Florin Ristei cu Vescan pentru piesa „Las-o” a fost inedită şi a devenit unul dintre hiturile lui 2016. Cel mai recent single, colaborarea cu Andra, „Între noi nu mai e nimic”, a ocupat primele locuri în topurile muzicale româneşti, iar în prezent are peste 10 milioane de vizualizări pe YouTube.

Mai multe