Îngrijeşte pielea cu măşti naturale

20 martie 2018   Viață de vedetă

Pielea are nevoie de îngrijire zilnică. Prin spălarea, curăţirea şi folosirea produselor speciale o menţii strălucitoare şi catifelată, însă pentru a menţine frumuseţea tegumentului este nevoie şi de ingrediente naturale, pe care le incluzi în rutina de îngrijire, şi anume:

Coaja de portocală (pulbere)

Portocala este sursă de vitamina E, care oferă strălucire pielii şi stimulează fluxul sangvin. Pune într-un bol două linguri de pulbere de coajă de portocală şi două linguri de lapte rece şi apoi amestecă-le. aplică pasta obţinută pe mâini şi/sau pe picioare. Masează prin mişcări circulare şi las-o să acţioneze 20 de minute, după care clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul regulat pentru obţinerea rezultatelor dorite.

Alternativ, poţi prepara o mască exfoliantă pentru a elimina celulele moarte ale pielii. Amestecă două linguri de coajă de portocală pulbere, două linguriţe de miere şi una de zahăr brun/normal. Aplică pasta obţinută pe mâini şi/sau picioare. Masează pielea prin mişcări circulare, blânde, după care lasă masca să acţioneze 25 de minute. Clăteşte la final cu apă călduţă.

Sucul de lămâie

Lămâia are proprietăţi de albire asupra pielii, care, dacă este folosită în mod regulat, deschide pielea la culaore. Pune într-un bol trei linguri de suc de lămâie proaspăt stors, o lingură de iaurt şi două linguri de făină de năut. Aplică pasta obţinută pe mâini şi picioare. Asigură-te că statul este unul mai gros. Las-o să acţioneze 20 de minute, după care clăteşte cu apă călduţă şi şterge cu un prosop. Continuă tratamentul natural 7 zile.

Aloe Vera

Aloe vera menţine pielea hidratată şi catifelată. Ia o frunză proaspătă de aloe vera şi tai-o pe jumătate. Scoate gelul din interior cu o lingură. Aplică gelul de aloe vera direc pe piele (mâini şi picioare). Lasă-l să acţioneze 20 de minute şi apoi clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul de două-trei ori pe săptămână.

Un alt tratament natural pe bază de aloe vera este următorul. Amestecă două linguri de gel de aloe vera cu câteva picături de ulei de migdale. Aplică pasta obţinută pe mâini şi/sau picioare şi las-o să acţioneze până se usucă. Recomandat este să eviţi expunerea la soare după ce ai aplict acest tratament pe piele.

Castravete

Castraveţii au vitamina A care ajută la îmbunătăţirea tonusului pielii şi, de asemenea, ajută la reducerea decolorării şi a semnelor premature ale îmbătrânirii. Spală şi curăţă de coajă un catravete, apoi taie-l felii. Pisează patru felii de castravete, după care amestecă pasta obţinută cu 2 linguri de făină de năut şi două linguriţe de suc de lămâie. Aplică amestecul obţinut pe faţă şi lasă-l să acţioneze 20-25 de minute. Clăteşte cu apă călduţă după ce se usucă. Repetă tratamentul cel puţin 7 zile, regulat.

Mai multe