JO şi-a serbat ziua de naştere cu un nou single şi un pahar de „Sangria"

31 august 2018   Viață de vedetă

JO revine cu un nou single şi un videoclip - „Sangria”, parte din proiectul său special „Summer Pack”, demarat în urmă cu o lună, odată cu lansarea piesei „Maria".

Artista a lansat piesa în cadrul unui party aniversar, alături de prieteni, colegi şi familie. Amna, Mandinga, Marius Moga, Alina Eremia, Liviu Teodorescu, Nadir, Robert Toma, Ana Baniciu, Mircea Eremia, Lariss, Lino, Tequilla, Raluka, Coţofană şi Ţibulcă sunt câţiva dintre cei care s-au distrat până dimineaţa împreună cu JO. Premiera videoclipului a fost urmată de un show live, susţinut de JO împreună cu Mandinga. Alături de artistă au mai urcat pe scenă Nadir şi Liviu Teodorescu.„Sangria” este continuarea piesei „Maria”, şi la fel ca cea din urmă, a fost scrisă alături de Şerban Cazan în cadrul taberei de creaţie Cat Music Camp, desfăşurată în Spania. „Sangria este continuarea piesei Maria şi pot spune că din Summer Pack-ul pe care mi l-am propus să îl lansez vara aceasta, Sangria este piesa mea de suflet. Melodia a început să fie scrisă anul trecut în Spania şi de curând am terminat-o cu Şerban Cazan. Dacă în Maria eram împreună cu iubitul meu în vacanţă şi petreceam, în Sangria povestea continuă cu mine fiind singură, nostalgică şi amintindu-mi de acele momente frumoase petrecute alături de omul pe care îl iubesc”, a declarat JO. Videoclipul piesei „Sangria” este regizat de Ionuţ Trandafir şi a fost filmat tot în Barcelona, la fel ca şi cel pentru piesa „Maria”. „Am avut parte de o echipă minunată la filmări. Videoclipul e filmat tot în Barcelona, de Ionuţ Trandafir, cu care fac o echipa foarte bună şi îmi doresc să colaborez cu el şi în continuare!”, a completat artista. Piesa „Maria” se bucură deja de succes, atât online, cât şi offline. La o lună de la data lansării este difuzată pe toate posturile de radio din România şi are aproape 2 milioane de vizualizări pe YouTube. JO, pe numele ei Ioana Anuţa, s-a clasat în anul 2012 pe locul al doilea în finala concursului „X Factor”. Ulterior, artista a lansat primul său single „Şoapte” care a strâns peste 18 milioane de vizualizări. „Mesajul meu”, „Cu un picior în rai”, "Mesajul meu" sunt câteva dintre single-urile sale aflate în topurile celor mai difuzate piese pe radio şi TV, cu milioane de vizualizări pe YouTube.

Mai multe