Liz Taylor s-a îmbolnăvit de la excrementele cățeilor ei. Trăia în mare mizerie!
Pe vremea când Elizabeth Taylor era cel mai mare star din lume, actrița ducea și o viață complicată. Vedeta trăia în mare mizerie și chiar s-a îmbolnăvit din această cauză.
În 1958, Elizabeth Taylor a fost distribuită în filmul „Cleopatra”, produs de 20th Century Fox, rol care i-a adus un salariu consistent la acea vreme. De fapt, Liz a devenit primul star de cinema care a primit 1 milion de dolari pentru un singur film.
Filmările au început în Marea Britanie, unde au și început să apară problemele. În octombrie 1960, lucrurile se agravaseră atât de mult, încât soțul ei de-atunci, Eddie Fisher, era plătit cu 150.000 de dolari doar ca s-o aducă pe vedetă pe platourile de filmare. Printre îndatoririle domnului Taylor se mai afla și asigurarea unei diete echilibrate pentru protagonista filmului și plimbarea zilnică a cățeilor ei.
Fisher a fost sincer în acel moment și a recunoscut că Liz „lua pastile și bea alcool cea mai mare parte din zi”, susține o nouă carte despre Elizabeth Taylor, „Erotic Vagrancy”, scrisă de Roger Lewis, și, pe acest fond, toate nenorocirile s-au întâmplat.
Când Truman Capote a vizitat-o pe diva hollywoodiană a descoperit apartamentul lui Taylor „aglomerat cu pisici și căței nedresați și o aglomerare incredibilă de tot felul de obiecte”. Toată acea dezordine extraordinară începuse deja să-i afecteze sănătatea actriței, după cum ne informează Lewis.
Ca urmare a stării proaste pe care o avea vedeta, Elizabeth a fost internată în The London Clinic, unde a primit un diagnostic deloc surprinzător – febră de Malta sau bluceloză, o boală comună a oamenilor și animalelor. Mai pe românește, această boală e cauzată de ingestia de excremente a animalelor.
Taylor a luat boala din cauza mizeriei în care locuia. Ea dormea în pat cu animalele ei de companie, care erau numeroase și într-o stare igienică precară. Liz a fost externată, dar, după puțin timp, a revenit la spital pentru că suferea niște migrene îngrozitoare.
Filmările s-au oprit, în acel moment, pentru că sănătatea divei era tot mai proastă. În martie 1961, a făcut o pneumonie severă, care a băgat-o într-o stare comatoasă. Tabloidele de la acea vreme chiar anunțaseră moartea superstarului hollywoodian. La finalul lunii, actrița a fost externată în timp ce platoul de filmare de la „Cleopatra” intrase în demolare.
Producția filmului s-a mutat la Roma și un nou regizor, Joseph Mankiewicz, a fost chemat la datorie. 7 miliona de dolari au fost pierduți doar din cauza sănătății divei, care a fost afectată de… mizeria în care locuia.
Când s-au reluat filmările, a apărut în peisaj și actorul Richard Burton, care i-a captat atenția actriței mai mult decât orice.
foto - GettyImages