Măşti pentru fermitatea decolteului

17 martie 2018   Viață de vedetă

Odată cu înaintarea în vârstă, pielea îşi pierde din fermitate şi are nevoie de îngrijire suplimentară. Gâtul şi decolteul au şi ele de suferit, fiind de obicei neglijate în rutina de înfrumuseţare. Menţine aceste zone hidratate şi tinere mai mult timp cu ajutorul măştilor din ingrediente naturale.

Miere şi ou

Prepară o mască simplă, care întârzie apariţia ridurilor inestetice. Ai nevoie doar de 2 linguri de miere, 2 gălbenuşuri şi 2 linguriţe de ulei de măsline. Amestecă bine toate ingredientele până obţii o pastă. Aplic-o pe pielea gâtului şi pe decolteu după duş sau după ce le-ai curăţat de impurităţi cu puţin lapte demachiant. Las-o să acţioneze 15-20 de minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Atât mierea şi uleiul de măsline cât şi gălbenuşul hidratează puternic şi menţin pielea catifelată.

Argilă şi ulei de măsline

De obicei combinată cu apă, argila are un efect astringent, de curăţare în profunzime. Combinată cu ulei de măsline, hrăneşte pielea intens şi reduce ridurile. Prepară o mască din 1-2 linguri cu pudră de argilă (de preferat, argilă verde), pe care o amesteci cu ulei de măsline, cât să obţii o pastă mai vâscoasă. Aplic-o pe pielea de pe gât şi decolteu şi las-o să acţioneze cel puţin 20 de minute. Clăteşte cu apă călduţă. Pielea îşi va recăpăta luminozitatea şi va fi mult mai fină.

Banane şi căpşuni

O mască simplă din fructe, care îmbunătăţeşte imediat aspectul pielii, se prepară dintr-o banană bine pasată, 5 căpşuni fără codiţe, o linguriţă de miere, o lingură făină de ovăz şi 2 linguri de lapte. Dai la blender toate ingredientele, apoi aplici masca pe pielea curată. O laşi să acţioneze 15 minute, înainte de a clăti cu apă călduţă.

Vitamina A şi E

Vitamina A uleioasă este perfectă pentru măştile care menţin fermitatea pielii. Combină lichidul extras din 3-4 capsule de vitamina A cu 2 capsule de vitamina E şi o linguriţă de ulei de măsline. Aplică compoziţia pe gât şi decolteu şi las-o să acţioneze o jumătate de oră, până simţi că a intrat în piele. Îndepărtează excesul cu un prosop moale.

Avocado şi smântână

Zdrobeşte bine o jumătate de avocado copt sau dă-l la blender. Amestecă cu o linguriţă de miere şi o lingură de smântână. Poţi adăuga, dacă vrei, şi o linguriţă de ulei de sâmburi de struguri. Aplică pasta obţinută pe pielea curată şi las-o să acţioneze 15 minute. Clăteşte cu apă călduţă sau apă minerală, care lasă pielea catifelată.

Ulei de cocos şi unt de shea

Pentru a obţine o mască intens hidratantă, amestecă 2 linguriţe de ulei de cocos cu o linguriţă de unt de shea. Ambele ingrediente au proprietăţi antirid. Aplică compoziţia pe pielea curată, masând delicat până când se absoarbe complet. Dacă este cazul, îndepărtează excesul cu un prosop moale, tamponând uşor.

Castravete şi albuş

Curăţă de coajă un castravete, taie-l feliuţe, apoi dă-l la blender până obţii o pastă. Adaugă un albuş şi lichidul din 2 capsule de vitamina E şi mai amestecă totul câteva secunde. Aplică masca pe pielea curată şi las-o să acţioenze 10-15 minute sau până când simţi că te strânge uşor. Clăteşte cu apă călduţă.

Sfat CPF 

Vara, aplică o cremă cu protecţie solară atât pe gât, cât şi pe decolteu, pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii.

TRUCURI CPF

Încearcă să dormi, pe cât posibil, mai mult pe spate, poziţie care împiedică formarea cutelor pe faţă şi decolteu, în timpul somnului.

Masează zilnic zona decolteului cu un cub de gheaţă, 2-3 minute, pentru a tonifia pielea.

Mai multe