„Munții Carpați din România au ceva aparte!” Ce star a spus asta la Festivalul de Film de la Veneția

2 septembrie 2024   Viață de vedetă

Festivalul de Film din Veneția a avut în deschidere filmul unui mare regizor internațional, care are numai cuvinte frumoase de spus despre țara noastră. Despre cine e vorba?

Filmul „ Beetlejuice Beetlejuice” va avea premiera pe 6 septembrie, însă, până atunci, a fost difuzat în deschiderea Festivalului de Film din Veneția, pe 28 august, spre încântarea fanilor regizorului Tim Burton.

Marele regizor a susținut o conferință de presă cu această ocazie, în care n-a uitat să menționeze și România. Alberto Barbera, directorul Festivalului de Film de la Veneția, și-a explicat decizia de-a deschide evenimentul cu filmul „Beetlejuice Beetlejuice” pentru simplul fapt că reprezintă „întoarcerea mult așteptată a uneia dintre cele mai cunoscute personaje ale lui Tim Burton”.

Regizorul Tim Burton a dezvăluit că lua în calcul retragerea din cinematografie după eșecul filmului Disney, „Dumbo”, însă s-a răzgândit după succesul avut cu „Wednesday”, lansat anul trecut și filmat în România.

„În ultimii ani, am fost atât de dezamăgit de industria cinematografică… Și mi-am dat seama că, dacă mai vreau să mai fac ceva, trebuie s-o fac din toată inima”, a dezvăluit Burton.

„Vorbeam cu Winona și cu Michael la fiecare câțiva ani, țineam legătura pentru a începe filmările pentru Beetlejuice, însă adevărul e că m-am învigorat făcând filmul «Wednesday». Simplul fapt că te aflii în Munții Carpați din România și mergi prin ei… are un efect major asupra omului!”, a ținut regizorul să precizeze.

Tim a recunoscut că n-a urmărit filmul original înainte de-a se apuca de urmarea lui, dar, cu toate astea, a încercat să păstreze aceleași valori care l-au făcut cunoscut pe regizor în întreaga lume și care i-au avut succesul.

În ceea ce privește filmul care l-a revigorat pe regizor și care are în prim plan familia Adams, „Wednesday”, acesta a înregistrat un succes major anul trecut, numărându-se printre cele mai urmărite producții din 2023 pe Netflix. Rămâne de văzut dacă „Beetlejuice Beetlejuice” va egala cifrele fenomenale ale producției filmate în munții Carpați din România.

foto - Shutterstock

Mai multe