Scrisoarea deschisă a celebrităţilor şi cercetătorilor către oamenii şi guvernele de pretutindeni

7 mai 2020   Viață de vedetă

Mai multe vedete, inclusiv Robert de Niro şi Madonna, dar şi laureaţi ai Premiului Nobel, au semnat o scrisoare deschisă prin care cer o schimbare radicală în lume, mai degrabă decât „o revenire la normal”, după ridicarea stării de urgenţă impusă de noul coronavirus.

Şi starurile hollywoodiene Cate Blanchett, Jane Fonda, Marion Cotillard şi Monica Bellucci şi-au adăugat numele la această scrisoare, publicată în cotidianul francez Le Monde. Semnatarii cer nu doar guvernelor, ci şi oamenilor de pretutindeni să renunţe la consumerismul excesiv, devenit o adicţie, şi să adopte, în schimb, o „transformare radicală” a modului de viaţă şi a economiilor, care să ajute la salvarea planetei.

„Credem că este de neconceput să ne întoarcem la normal”, scriu ei în scrisoarea semnată şi de laureaţii Nobel pentru medicină, chimie şi fizică, precum şi de câştigătorul Premiului Nobel pentru pace, Muhammad Yunus.

Autorii au adăugat că pandemia este o tragedie, dar este şi o şansă pentru umanitate de a „examina ceea ce este esenţial”. Efectele globale ale Covid-19, de altfel, arată cât se poate de clar că, în timp ce virusul a luat vieţi şi a distrus economii, a dat şi o şansă Pământului de vindecare şi recuperare - mai puţină poluare, apariţia unor animale crezute dispărute fiind printre primele efecte benefice.

„Ajustările nu sunt suficiente. Problema este sistemică. [...] Catastrofa ecologică continuă este o meta-criză. Spre deosebire de o pandemie [...], un colaps ecologic global va avea consecinţe incomensurabile”, se mai declară în scrisoare. Cei 200 de semnatari ai acesteia au spus că a venit timpul ca liderii să lase în urmă logica nesustenabilă care încă prevalează şi să întreprindă o revizuire profundă a obiectivelor, valorilor şi economiilor noastre.

„Goana după consumerism şi o obsesie pentru productivitate ne-au făcut să negăm valoarea vieţii însăşi: cea a plantelor, cea a animalelor şi cea a unui număr mare de fiinţe umane”, mai spun semnatarii.

„Poluarea, schimbările climatice şi distrugerea zonelor noastre naturale rămase au adus lumea la un punct de colaps,” au concluzionat vedetele şi oamenii de ştiinţă.

Mai multe