Tratamente faciale cu efect instant
Preocuparea pentru un ten neted, fără riduri sau imperfecţiuni, care să radieze şi să inspire sănătate, ne determină să apelăm la diverse tratamente faciale. Fie că vorbim despre secretele de frumuseţe moştenite de la mama sau despre folosirea celor mai noi tehnologii de înfrumuseţare, fiecare dintre noi îşi doreşte un rezultat vizibil instant.
Tratamente prin injectare
Asimetriile, volumetria feţei, umplerea şi netezirea ridurilor, remedierea aspectului cearcănelor, obţinerea unui aspect mai plin al buzelor sau hidratarea tenului, toate aceste probleme ale pielii sunt asociate, în cele mai multe cazuri, cu îmbătrânirea tenului. Una dintre cele mai folosite metode pentru remedierea lor este cea cu ajutorul injectărilor cu acid hialuronic. Cel mai recomandat este Filorga - un gel subţire şi transparent, care intră în profunzimea dermului. În funcţie de zona injectată şi de modul în care fiecare organism procesează acidul hialuronic, efectele se pot menţine între 6 luni şi până la 2 ani.
Beneficiile folosirii acidului hialuronic
Prin această procedură medicală simplă, ridurile sunt netezite instant, iar noul volum este vizibil imediat după efectuarea procedurii. Durata unei şedinţe este de aproximativ 30 de minute, iar cu ajutorul adaosului acestei substanţe, prezentă în mod natural în pielea noastră şi capabilă să absoarbă de o mie de ori volumul său în apă, chipul va recăpăta un aspect neted şi, implicit, mai tânăr. Efectele sunt garantate după prima şedinţă!
Lifting instant prin radiofrecvenţa Safyre
Radiofrecvenţa Safyre este o terapie localizată. În timpul acesteia proceduri va apărea o senzaţie de căldură, datorită undelor de radiofrecvenţă care se propagă în ţesut. La nivelul feţei, este stimulată producţia de colagen şi de elastină, prin ridicarea în mod asistat a temperaturii până la nivelul de 40-42 de grade Celsius. În ceea ce priveşte folosirea radiofrecvenţei la nivelul corpului, aceasta pătrunde până la cel de-al treilea nivel al pielii, hipodermul, unde se află celulele grase, pe care le micşorează în dimensiuni. Rezultatele acestei proceduri sunt vizibile imediat, atât la nivelul corpului cât şi asupra feţei, care capătă aspectul de lifting, de tonifire, de fermitate şi netezire. Este o terapie prin încălzire, non-invazivă, iar frecvenţa repetării ei poate fi de două ori pe săptămână sau într-o sesiune de 6-8 şedinţe, în funcţie de nevoile fiecărui pacient.
Cui i se potrivesc aceste proceduri
„Suntem alături de clientele noastre în a-şi redescoperi feminitatea şi a-şi pune în valoare mai bine frumuseţea! Ne-am lăsat ghidaţi de credinţa că ritmul alert al vieţii cotidiene poate face ca femeile să-şi piardă feminitatea în vâltoarea responsabilităţilor zilnice şi că, în astfel de momente, au nevoie de timp pentru ele, de momentele acelea de respiro şi de răsfăţ pe care le merită. Şi acest pariu cu care am pornit la drum s-a dovedit câştigător. Am intuit bine nevoia femeilor de a-şi aloca timp pentru un moment de răsfăţ personal. Aş putea spune, fără teama de exagerare, că noi lucrăm cu aparatură performantă pentru a îndepărta centimetrii nedoriţi şi pentru a îmbunătăţi aspectul exterior al clientelor noastre, dar lucrăm în acelaşi timp, în mod subtil, şi cu psihicul lor. Din momentul în care ele păşesc pe uşă le invităm să se lase purtate de starea de bine pe care le-o dă conştientizarea faptului că îşi acordă timp lor, pentru a se simţi din nou frumoase şi atrăgătoare.”